O casă este imposibil de exploatat la capacitate maximă fără a beneficia de avantajele unui iluminat exterior. Acesta va crea nu numai o proprietate mai sigură, mai utilizabilă, mai atractivă şi cu o valoare mai mare, dar va permite proprietarului casei şi musafirilor să descopere frumuseţile ascunse ale peisajului şi întregul potenţial al căminului său. Mai multe recomandări idei şi tehnici folosite pentru iluminatul exterior al casei aflăm de la un light designer, ing. Constantin Stanciu.
Daţi-ne câteva exemple de metode de iluminat de exterior şi corpurile de iluminat cu care se realizează!
Există, în prezent, o multitudine de metode şi tehnici de iluminat care pot fi aplicate folosind corpuri de iluminat şi care vor aduce, cu siguranţă, un plus de savoare, spaţiu şi volum atât pentru casă, cât şi pentru peisajul exterior acesteia.
Iluminatul de accent cu spoturi, de exemplu, este o metodă eficientă de a adăuga efecte speciale casei şi grădinii. Se realizează prin poziţionarea unor corpuri de iluminat cu fascicul puternic şi concentrat pe zona sau elementele care se doreşte a fi scoase în evidenţă. Astfel, poziţionarea poate fi la baza unor copaci, statui sau suprafeţe de pereţi. Această metodă este eficientă, dar specialiştii recomandă să nu se abuzeze de ea. Iluminatul de sus în jos este o metodă eficientă pentru crearea unui climat de siguranţă în exteriorul casei, iar iluminatul zonelor largi se realizează cu corpuri de iluminat tip proiector în apropierea acoperişului casei.
Dacă grădina prezintă paturi de flori, garduri vii şi zone de gazon, acestea pot fi puse în evidenţă prin intermediul unor corpuri de iluminat care asigură o împrăştiere a luminii. Poziţionarea corpurilor trebuie făcută astfel încât să se obţină o cât mai bună distribuţie a luminii. Dacă sunt şi arbori seculari, „de vis", plante şi flori spectaculoase, se po