Se făcea odată că pe o insulă virgină acostase o corabie cu mateloţi procurori. Era în timpul căpităniei unui marinar destoinic, care ştia să navigheze în ape tulburi. Într-una dintre plecările pe mare, cînd pe acasă mulţi huhurezi şi dobitoace trăncăneau despre bogăţiile familiei sale, cel poreclit Il Comandante s-a făcut că nu vede desantul supuşilor săi în pădurea deasă, plină de capcane, a Naşului. Mai atent cu rechinii, a lăsat echipajului său dreptul de a se juca pe mal cu plevuşca. Această poveste nu e de cînd e lumea, e nouă şi aparţine ca-nonului ştiut. Respectă sintagma „de n-ar fi, nu s-ar povesti“ şi se desfăşoară la zi, pe toate canalele media şi e fără sfîrşit. Nu e departe, e aproape de noi, prin locuri bănuite. Duşmanii săi din Amiralitate caută să-l schimbe, şi de asta face orice să provoace spectacol. E un bun scenarist, a învăţat de mic că acolo unde nu-i conflict nu e poveste. Şi aşa se explică episodul „Penescu&arbitri“, dintr-un lungmetraj ce va dura nu cît Tînăr şi neliniştit, doar atît cît e nevoie. Dar cu sfîrşit în toamna electorală. Aţi ghicit insula? E sediul FRF, o instituţie autodeclarată deasupra legii. Vă mai amintiţi, probabil, momentele în care starostele acestei organizaţii se lăuda că singura sa obedienţă este faţă de FIFA, uitînd că funcţionează pe bazele legii româneşti. Dacă procurorii au descins în sediul FRF nu este doar un semn pentru comisia de arbitri. Sigur că, dacă o serie de oameni au fost arestaţi, înseamnă că există probe incriminatorii. Mulţi iubitori ai sportului cu balonul rotund s-au aşteptat mai puţin ca buba să pleznească de la Piteşti sau din comisia de arbitri. Aceştia sînt doar nişte jaloane. Adevărata ţintă trebuie să fie Mircea Sandu, pe care nu-l poţi acuza de trafic de termopane şi nu-l poţi duce la stîlpul infamiei pentru acuzaţii de doi bani şi restul piuliţe, pentru că – nu-i aşa? –, nu doar cele