•Federatia Romana de Rugby a organizat la Iasi o selectie primara pentru lotul national de juniori
Ieri, municipiul Iasi a fost gazda unei selectii primare pentru lotul national de juniori, selectie destinata sportivilor nascuti in anii 1987-1988. Actiunea a fost organizata pe Stadionul Tineretului si a fost supervizata, din partea Federatiei Romane de Rugby (FRR), de catre Daniel Mitrea, antrenorul federal al lotului national de tineret '87-'88, francezul Robert Antonio, presedintele Academiei Romane de Rugby, si antrenorul Ion Robert. La aceasta selectie au participat aproximativ 50 de sportivi din intreaga regiune a Moldovei, cei mai multi fiind reprezentanti ai municipiului Iasi, care au facut, de altfel, o impresie buna oaspetilor de la Bucuresti. Antrenorul Mitrea, coordonatorul acestor actiuni, care vor avea loc in toata tara, s-a declarat multumit de cele vazute la Iasi. "Desi nu au participat foarte multi sportivi, consider ca actiunea noastra si-a indeplinit misiunea. Am vazut cativa sportivi de valoare, multi din Iasi, si consider ca putem fi optimisti. In viitor, trebuie sa punem un mai mare accent pe tineret si juniori, astfel incat sa avem viitorul asigurat", a declarat Daniel Mitrea. Gazda oficialilor bucuresteni a fost antrenorul formatiei iesene de rugby, Constantin Verives, care se ocupa in paralel si de echipa de rugby pentru tineret de la Clubul Sportiv Scolar Unirea. "Ca de obicei, sportivii ieseni s-au prezentat bine la aceasta selectie, semn ca avem viitorul asigurat. Trebuie doar sa stim cum sa-i crestem si sa-i aducem la un nivel acceptabil de pregatire fizica si tehnica", a afirmat Verives.
Florin BRIAUR
•Federatia Romana de Rugby a organizat la Iasi o selectie primara pentru lotul national de juniori
Ieri, municipiul Iasi a fost gazda unei selectii primare pentru lotul national de juniori, select