Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste la Oltchim Ramnicu Valcea pentru a doua zi consecutiv

Publicat in HotNews, miercuri 6 februarie 2013 ·

Aproape 300 de salariati ai Oltchim protesteaza, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, in fata Pavilionul Administrativ, nemultumiti ca nu si-au primit restantele salariale, ei solicitand ca premierul Victor Ponta si ministrul Economiei sa vina sa discute cu ei, relateaza Mediafax.

Protestatarii cer conducerii combinatului si administratorului judiciar "sa termine cu incertitudinea si cu promisiunile" si sa precizeze ce prevede reorganizarea si restructurarea unitatii.

"Asteptam capitalizarea, vrem banii, vrem ca Guvernul sa ne sprijine financiar, tot asteptam cele 20 de milioane de euro de la Guvern, asteptam si 25 milioane de la banca, dar de trei luni stam cu ochii in soare, desi afara e frig de ne trec fiorii. Vrem banii, ne-au spus ieri (n.r. - marti) ca ne dau restantele in 15 si 28 februarie, lichidarea pe ianuarie si avansul pe februarie, dar unde sunt banii nostrii pe decembrie, lichidarea si pe ianuarie, avansul. Avem rate, suntem datori, suntem nervosi si ne temem ca vom ajunge in somaj. De fapt suntem in somaj. Sa vina ministrul Economiei aici, sa vina domnul prim-ministru Victor Ponta, ca sa se rezolve situatia", a declarat un protestatar.

Oamenii au cerut demisia conducerii combinatului si i-au huiduit pe directorul Oltchim, Mihai Balan, si pe premierul Victor Ponta.

La ora 14.00, liderii sindicali de la Oltchim Ramnicu Valcea si de la Divizia Petrochmica Bradu de langa Pitesti urmeaza sa se intalneasca, la Bucuresti, cu administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, pentru a discuta detaliile planului de reorganizare judiciara a combinatului impus de situatia de insolventa.

Si marti, aproximativ 500 de angajati ai Oltchim au protestat in fata Pavilionului Administrativ, nemultumiti ca nu si-au primit salariile pe decembrie si ianuarie, ei cerand conducerii unitatii sa le prezinte planul de

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 16 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°