Şeful guvernului elen, Lucas Papademos, cel care ar fi trebuit să-şi încheie mandatul odată cu formarea unui nou executiv după alegerile de la începutul lunii mai, a avertizat preşedinţia că statul ar putea intra în încetare de plăţi la începutul lunii iunie, mai devreme decât se credea.
Papademos i-a trimis o scrisoare preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, afirmând că rezervele financiare ale Greciei, deja foarte reduse, se vor epuiza complet dacă incertitudinea politică continuă, potrivit cotidianului The Guardian.
Scrisoarea a fost transmisă preşedintelui duminică.
Descrisă de presa din Grecia ca un apel SOS, scrisoarea lui Papademos avertizează că Grecia se confruntă cu pericolul de intrare în încetare de plăţi încă "de la începutul lunii iunie", întrucât nu va putea să acopere plăţi în contul datoriei externe. Şeful guvernului elen, Lucas Papademos, cel care ar fi trebuit să-şi încheie mandatul odată cu formarea unui nou executiv după alegerile de la începutul lunii mai, a avertizat preşedinţia că statul ar putea intra în încetare de plăţi la începutul lunii iunie, mai devreme decât se credea.
Papademos i-a trimis o scrisoare preşedintelui ţării, Karolos Papoulias, afirmând că rezervele financiare ale Greciei, deja foarte reduse, se vor epuiza complet dacă incertitudinea politică continuă, potrivit cotidianului The Guardian.
Scrisoarea a fost transmisă preşedintelui duminică.
Descrisă de presa din Grecia ca un apel SOS, scrisoarea lui Papademos avertizează că Grecia se confruntă cu pericolul de intrare în încetare de plăţi încă "de la începutul lunii iunie", întrucât nu va putea să acopere plăţi în contul datoriei externe.