Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul va urca la 4,25 lei/euro

Publicat in Capital, sâmbătă 9 mai 2009 ·

Cursul de schimb va urca la 4,25 lei/euro în următoarele trei luni, urmând să revină, peste 12 luni, la 4,2 lei/euro, în contextul efectelor crizei mondiale, potrivit unui sondaj asupra valutelor din regiune, la care au participat 40 de economişti, precizează Mediafax.Rata de referinţă anunţată, joi, de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 3,57 bani, la 4,1281 lei/euro, la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni şi jumătate. Banca centrală a anunţat o rată

Cursul de schimb va urca la 4,25 lei/euro în următoarele trei luni, urmând să revină, peste 12 luni, la 4,2 lei/euro, în contextul efectelor crizei mondiale, potrivit unui sondaj asupra valutelor din regiune, la care au participat 40 de economişti, precizează Mediafax.

Rata de referinţă anunţată, joi, de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 3,57 bani, la 4,1281 lei/euro, la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni şi jumătate. Banca centrală a anunţat o rată inferioară celei de joi la 13 aprilie, când euro a fost cotat la 4,1263 lei/euro. Moneda naţională nu a înregistrat oscilaţii semnificative comparativ cu euro în prima oră a şedinţei interbancare de vineri, iar cursul de schimb a variat foarte uşor, în jurul nivelului de 4,12 lei/euro.

Leul, coroana cehească, forintul unguresc şi zlotul polonez se vor deprecia în raport cu euro pe termen scurt, însă redresarea economiei globale poate susţine avansuri în următoarele 12 luni, potrivit analiştilor intervievaţi.

Leul s-a depreciat puternic în ultimele două luni ale anului trecut şi în primele luni din 2009, iar referinţa BNR a atins un maxim al anului pe 22 ianuarie, când cursul a urcat la 4,3127 lei/euro. Ulterior, moneda naţională a fluctuat în apropiere de acest nivel până în luna martie, când a intrat pe un trend ascendent în urma acordului de finanţare externă de 20 miliarde euro

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 6 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 8 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 5 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 3 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 9 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

„O afacere încheiată”. Lituania se înarmează, cumpărând tancuri germane Leopard şi sisteme antirachetă IRIS-T

HotNews acum 30 minute
Ministrul lituanian al apărării, Laurynas Kasciunas, a anunțat marți că țara baltică a decis să cumpere tancuri Leopard, fabricate în Germania, şi sisteme de rachete antiaeriene IRIS-T, cu rază medie de acțiune, informează agenția spaniolă de presă

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 2 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Flacăra olimpică a ajuns la Festivalul de Film de la Cannes - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Flacăra olimpică a fost, marţi, vedeta Festivalului de Film de la Cannes. După o lungă călătorie prin sud-estul Franţei, flacăra a ajuns pe Croazetă, în faţa unui public numeros, relatează AFP. Cu 99 de zile înainte de Jocurile Paralimpice (28 augus

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°