Prejudecata că regimul comunist a fost exclusiv impus românilor din afară spre a le perverti apoi sufletul şi mintea, a generat iluzia că doar ge­neraţiile care nu l-au experimentat personal vor aduce României de­mo­cra­ţia adevărată. În realitate, chiar dacă suprastructurile comuniste au sosit la noi pe tancurile sovietice, discursul şi practicile comuniste au co­respuns tradiţiilor autoritar-egalitariste ale românilor. Aşa se face că ge­ne­ra­ţiile post-comuniste care lipsite de contactul direct cu comunismul real, nu au învăţat să se teamă şi să se ferească de el, îi repetă azi turpitudinile.

Promovată de opoziţie, moţiunea de cenzură este actul unei minorităţi parlamentare ale cărei voturi sunt insuficiente spre a asigura succesul. Dincolo de avertismentul moral-po­litic pe care îl reprezintă, moţiunea are însă şi rolul utilitar al unui test. Ea oferă ocazia de a verifica dacă exe­cutivul mai are un sprijin politic suficient spre a guverna. Pentru ca testul să fie relevant, întregul parlament trebuie să se exprime prin vot.

Caracterul secret al votului nu este un drept al aleşilor ci dreptul co­mu­nităţii cetăţenilor-electori, ca su­biect colectiv. Corelativ acestuia par­la­mentarii au obligaţia de a vota se­cret. Legea prevede recurgerea la vot se­cret atunci când în discuţie sunt subiecte de maximă importanţă de natură a-i pune pe parlamentari într-un conflict de loialitate: loialitatea faţă de prietenii individuali şi cea faţă de interesele colective sau loialitatea faţă de partidul din care fac parte şi cea faţă de cetăţenii care i-au ales. În atari situaţii singurul arbitru la care se poate recurge este chiar conştiinţa parlamentarului. Pentru ca ea să fie liberă de spaime, presi­uni şi alte ase­menea consideraţiuni externe cauzei, trebuie să se exprime în cadrul asigu­ratoriu al votului secret. Această pro­ce­dură, fără a fi o garanţie