Mi-am scutit ambii copii, chiar de la începutul "carierei" lor de elevi, de așa zisele "ore de religie". "Materie" despre care deși legea învățământului spune că este facultativă, este trecută automat în programă și poți să scapi de ea doar dacă faci cerere la director. Dacă nu-l "scutești" de religie, elevul ia absențe, i se scade nota la purtare, poate rămâne corijent și poate fi chiar exmatriculat. Asta chiar dacă este un elev de nota 10 și nu are alte absențe. În mod normal, orele de religie ar fi trebuit organizate doar la cererea părinților care vor asta și ar fi trebuit puse în orar ori prima oră, ori ultima, pentru ca elevii care nu le frecventează să poată veni mai târziu la cursuri sau pleca mai devreme. Dacă ora de religie se află în mijlocul orarului, copilului nu i se oferă activități alternative. Este separat de colectiv și lăsat să deseneze sau să citească, dar în aceeași clasă. Iar el aude fără să vrea "predicile" așa zișilor profesori de religie. Este o rușine că într-o țară care a dat lumii unul dintre cei mai mari istorici ai religiilor, Mircea Eliade, și pe strălucitul său discipol, Ioan Petru Culianu, la orele de religie se face prozelitism creștin-ortodox, inducându-se în același timp copiilor disprețul pentru "ereticii" din alte religii. Ceea ce este extrem de toxic.
Într-o zi, după ore, fiul meu m-a întrebat ce este acela un creștin. Era joi, când ora de religie este pusă între ora de educație tehnologică și cea de engleză. Iar el auzise ce vorbea profesorul de religie în clasă. Am început să-i explic ce este credința, ce este religia, ce sunt ateii, agnosticii, credincioșii, care sunt marile religii. Și, ca să-i fac o analogie pe înțelesul lui, i-am spus că credința este una singură, așa cum și muzica este una singură, dar ambele se împart pe genuri. Și așa cum există mai multe feluri de muzică, există mai multe feluri de religii
