Şoferul unui autoturism BMW şi-a parcat maşina în mijlocul unei căi de acces, fără să-i pese de conducătorii auto care se aflau în spatele său şi care nu aveau pe unde să ocolească.
Imaginea a fost surprinsă într-o parcare din zona Pieţei Moldovei din Focşani, unde şi aşa locurile pentru maşini sunt insuficiente.
Dar se pare că posesorului bolidului nu i-a păsat câtuşi de puţin că încurcă în mod conştient circulaţia, tratându-i pe ceilalţi participanţi la trafic cu o crasă lipsă de respect, chiar dacă a fost atenţionat în acest sens.
„Şi-a pus maşina chiar în mijlocul unei căi de acces. M-a văzut că sunt în spatele său, ba chiar mai erau alte două maşini în spate care voiau să intre în parcare, dar nu i-a păsat, în ciuda claxoanelor. Ne-a ignorat şi a plecat în treaba lui, lăsând maşina în mijlocul drumului, fără să-l putem ocoli prin stânga sau prin dreapta”, ne-a spus unul dintre şoferii incomodaţi în parcare, tot acesta punându-ne la dispoziţie şi fotografia.
Mai puteţi citi:
Primăria vrea parcări ca la Bruxelles
Maşinile parcate pe locurile închiriate de focşăneni vor fi ridicate