Doi minori din Satu-Mare au ajuns aseară la spital. Maşina în care se aflau a aterizat într-un cap de pod, iar şoferul a adormit la volan.
Aseară, în jurul orei 16.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că DN67 – Scoarţa, s-a produs un accident rutier soldat cu victime.
Echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti s-a deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări efectuate a rezultat că T.F.V., de 58 ani, din municipiul Satu-Mare, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, din direcţia Râmnicu-Vâlcea în direcţia Târgu-Jiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, iar doi minori, cu vârste de 12 şi 13 ani, pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale uşoare, fiind transportaţi la Spitalul Judeţean Gorj – Unitatea de Primiri Urgenţe în vederea efectuării de investigaţii medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările.