Da' ce s-a intamplat pe 7 mai? Pe mine ma intereseaza doar sa fiu eu titular si sa batem la Chiajna! Asa a raspuns un jucator al Stelei de azi atunci cand a fost intrebat de un ziarist, care, evident, stie prea multe lucruri inutile, daca isi doreste sa inscrie un gol in Liga 1 pentru a celebra castigarea Cupei Campionilor Europeni.
Nici nu stii daca sa-i plangi de mila fotbalistului ignorant sau sa accepti faptul ca, la Steaua, un meci cu o modesta echipa comunala - Concordia Chiajna - umbreste cea mai mare performanta din istoria clubului si a fotbalului romanesc cu totul!
Dar chiar asa, ce s-a intamplat in data de 7 mai atat de important ca ziaristii astia, ma rog, o parte din ei, nu-l mai intreaba pe stelistul in cauza despre duelurile crancene cu Mamele si Muzac sau daca, la o puzderie de puncte in spatele liderului, mai viseaza la titlu? Ca doar ei, stelistii in special si fotbalistii romani in general, cu asta s-au obisnuit. Sau asa au fost obisnuiti.
Pe 7 mai 1986, in fata unui stadion din Sevilla arhiplin si extraordinar de ostil, o mana de baieti romani (Duca, Mimi, Motatei, Bumbi, Belo, Balamuc, Tudorel, Piti, Miti, Gaboaja, Laca sau Piticul, asa cum ireal si duios si-i aminteste Laci Boloni) au trecut "Cortina de Fier" pentru a se lua de gat cu marea Barcelona chiar la ea acasa si pentru a demonstra ca ei, si nu altii, sunt cei mai buni din lume.
Foarte multi dintre microbisti stiau ca "vitezistii lui nea Imi" formau o trupa veritabila, fara rival pe planeta in acel moment. Insa aceasta impresie, aceste aprecieri, trebuiau, obligatoriu, sa fie dublate de macar un trofeu care sa le confirme si care sa le asigure romanilor locul binemeritat in istoria acestui sport.
Iar acel trofeu a venit. Mult mai greu decat ne-am fi dorit, dupa doua ore de joc, timp caruia i s-au adaugat minutele lungi cat o via
