Mai multe panouri de atenţionare au fost instalate gratuit printr-un parteneriat semnat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti cu o firmă privată. Au fost avute în vedere principalele artere şi marile intersecţii.
Cătălin Zoican, directorul Direcţiei Generale Operaţiuni din Primăria Capitalei, a anunţat instalarea unui sistem de atenţionare a cetăţenilor aflaţi în trafic. Cele 36 de panouri, 20 de dimensiuni mai mici şi 16 de dimensiuni mari, au fost amplasate pe arterele principale ale Bucureştiului şi în marile intersecţii. Ele vor fi folosite la anunţarea atenţionărilor meteorologice, a blocajelor în trafic, a incendiilor şi a altor situaţii de urgenţă.
Conform lui Stelian Duduş, inspectorul-şef al ISU Bucureşti, mesajele vor rula timp de cinci minute la prima afişare, apoi vor fi reluate într-un interval de patru-cinci minute, câte două minute, timp de 180 de minute. Mesajele de atenţionare sunt afişate la doar 30 de secunde de la primirea acestora de la ISU, raportează Mediafax.
Panourile de atenţionare au fost puse la dispoziţia Primăriei Generale de o firmă privată printr-un parteneriat semnat cu ISU.
Printre zonele unde au fost instalate se numără Piaţa Unirii, Universităţii, Romană, Victoriei, Piaţa Presei, Piaţa 1 Mai, Bulevardul Aerogării, Centrul Istoric, Parcul Izvor şi Bulevardul Metalurgiei.
Mai multe panouri de atenţionare au fost instalate gratuit printr-un parteneriat semnat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti cu o firmă privată. Au fost avute în vedere principalele artere şi marile intersecţii.
Cătălin Zoican, directorul Direcţiei Generale Operaţiuni din Primăria Capitalei, a anunţat instalarea unui sistem de atenţionare a cetăţenilor aflaţi în trafic. Cele 36 de panouri, 20 de dimensiuni mai mici şi 16 de dimensiuni mari, au fost amplasate pe arterele principale ale Bucureşt