L-am văzut serile trecute pe Mircea Dinescu făcînd o apărare a dreptului de stat acasă în ziua votului. Au mai fost în timp îndemnuri celebre la absenţă de la vot (CTP acum cîteva alegeri şi mulţi alţii). Eu pronosticam un umil 30-35% prezenţă la alegerile parlamentare de anul ăsta.
Îndemnul la absenteism este văzut ba ca o formă de atitudine “imparţială şi etică”, puţin cool. E o atestare directă a aristocraţiei şi omniscienţei autorului. Toţi sîntem tentaţi de scîrba asta plină de nobleţe. Iar acum mai mult ca niciodată. Fantezia se mai completează de obicei şi cu preafrumoasa carte a lui Saramago despre blocarea unui stat prin neprezentarea la alegeri, Eseu despre luciditate.
Înainte de a răspunde la întrebarea “Ce facem în decembrie?” trebuie să vedem ce mobil stă de obicei în spatele acestui îndemn şi să analizăm cît mai lucid argumentele. Nu e de ajuns să stai acasă. Bine ar fi să stai din motive întemeiate.
Recunosc, aici mie mi-e uşor, în colegiu am de ales între dreapta conservatoare, dreapta creştin-naţionlistă şi tot soiul de alte “drepte”. Practic, nu sînt eu cel care nu se prezintă la vot, ci o întreagă zonă politică va fi absenteistă în buletinul meu cu candidaţi.
Motivele invocate de obicei de cei care refuză votul:
- lipsa de competenţă, trebuie specialişti, conducători – un mit păgubos, se pot da exemple cu nemiluita de politicieni buni fără specializări extraordinare sau, invers, de specialişti dezastru
- corupţia – ipocrizie cît casa; se discută aproape pe faţă de trafic de influenţă în toate direcţiile; Codurile etice făcute de unii sau de alţii sînt făcute pentru a fi încălcate şi mai spectaculos. Vezi cum a trecut Rădulescu val-vîrtej peste grilele Monicăi Macovei. Vezi un comisar de-al lui Barroso cum a ieşit din scenă şi cu lobbyul făcut şi cu banii luaţi (aici); corupţia se dovedeşte în justiţie, nu prin vot
