Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Microsoft a discutat preluarea Nokia dar nu a ajuns la un acord din cauza preţului

Publicat in Capital, joi 20 iunie 2013 ·

Grupul american Microsoft Corp. a purtat recent discuţii cu Nokia Corp. cu privire la preluarea operaţiunilor sale din domeniul telefoniei mobile, însă în cele din urmă discuţiile au eşuat din cauza preţului şi a îngrijorărilor referitoare la scăderea cotei de piaţă a Nokia, au declarat pentru Wall Street Journal surse din apropierea discuţiilor.

'Avem un parteneriat complex cu Microsoft astfel încât este ceva normal ca Nokia şi Microsoft să se întâlnească în mod regulat', a declarat o purtătoare de cuvânt de la Nokia. În schimb, Microsoft nu a dorit să comenteze.

Sursele nu au precizat care este suma pe care Nokia vroia să o obţină pentru divizia sa de telefoane mobile. Valoarea de piaţă a Nokia este de peste 14 miliarde de dolari iar anul trecut jumătate din veniturile de 40,15 miliarde de dolari ale companiei finlandeze au fost generate pe segmentul de telefoane mobile.

Nokia, unul din pionierii telefoanelor mobile, a pierdut teren în faţa rivalilor Apple şi Samsung Electronics după lansarea iPhone în 2007. În urmă cu doi ani directorul general de la Nokia, Stephen Elop, fost director la Microsoft, a comparat situaţia companiei finlandeze cu cea a unui om care lucrează pe o platformă petrolieră în flăcări din Marea Nordului ale cărui singure opţiuni sunt să rămână pe platformă sau să se arunce în apă şi să încerce să se salveze. Sub conducerea lui Elop, Nokia a încheiat o alianţă cu Microsoft şi a început să utilizeze sistemul de operare Windows Phone pentru telefoanele sale. Însă până acum parteneriatul nu a dat rezultatele scontate.

Potrivit firmei de cercetare de piaţă IDC, doar 3% din smartphone-urile livrate la nivel mondial în primul trimestru al acestui an erau echipate cu sistemul de operare Windows Phone, faţă de 75% cu sistemul Android. Nokia este singurul mare producător de smartphone care utilizeaz

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum o ora
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

UPDATE - Arad: Un mort şi un rănit, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit/ Traficul pe DN 7, oprit pe ambele sensuri - FOTO

News.ro acum 40 minute
Două persoane au fost rănite, miercuri, după ce un autoturism şi un camion s-au ciocnit, în localitatea Săvârşin, judeţul Arad. Una dintre victime era inconştientă, fiind făcute manevre de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, fiind declara

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: alegerile generale vor avea loc în luna iulie

Mediafax acum 23 minute
Rishi Sunak a anunţat că alegerile generale vor avea loc anticipat, în luna iulie, potrivit BBC. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după 14 ani de guvernare condusă

Robert Fico, în stare ”stabilă” la o săptămână după tentativa de asasinat. Juraj Cintula nu ar fi acţionat singur, în contextul unei ”manipulări” a contului pe Facebook, potrivit Guvernului, înainte ca Meta să anunţe suprimarea contului suspectului

News.ro acum 40 minute
Premierul slovac Robert Fico se află într-o stare ”stabilă”, dar în continuare ”gravă”, anunţă miercuri adjunctul său, la o săptămână după ce acesta a fost rănit prin împuşcare cu patru gloanţe şi spitalizat, relatează AFP. Acest atac armat a avut l

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 59 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Măsuri la frontierele comune dintre Bulgaria şi România pentru sezonul estival

Mediafax acum o ora
La întâlnire de lucru din Ruse au mai participat reprezentanţi ai structurilor de Poliţie şi de Poliţie de Frontieră din cele două ţări. Întâlnirea a avut ca scop evaluarea implementării aspectelor convenite de către viceprim-ministrul, ministrul af

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 58 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°