O clinică virtuală pentru tratarea anxietăţii va fi lansată, în săptămânile următoare, de cercetătorii clujeni. Clinica se numeşte „paxonline“ şi a fost prezentată, ieri seară, de către clujeanul Mircea Miclea, în cadrul unei conferinţe internaţionale de psihologie.
Profesorul Mircea Miclea a anunţat în cadrul unei conferinţe internaţionale că în perioada imediat următoare se va lansa prima clinică virtuală din ţară pentru tratarea anxietăţii. Proiectul a fost prezentat în cadrul Conferinţei Europene de Psihologia Sănătăţii – „Health in Context“ , organizată de Universitatea Babeş-Bolyai (UBB).
Cum funcţionează?
Practic, clinica este un site unde se pot întâlni pacienţii, psihoterapeuţii şi medicii de familie. „Un pacient cu probleme de anxietate se duce pe această pagină, poate contacta un psihoterapeut, dar poate şi să parcurgă unele module prin care, dacă el face tot ce i se spune acolo, se poate trata singur”, a spus Miclea.
Pacientul, aşadar, se poate trata din faţa calculatorului, pe internet. În unele situaţii ar putea avea nevoie şi de un webcam. „De acasă sau din birou îţi poţi contacta psihoterapeutul, care te ajută să îţi rezolvi problemele de anxietate. Există însă şi instrumente validate ştiinţific cu ajutorul cărora pacienţii se pot trata singuri. Practic luăm metodele clasice, validate ştiinţific, şi le punem în mediul virtual”, a adăugat profesorul.
Şedinţe prin videochat
Potrivit psihologului, tehnologia folosită este cea mai nouă tehnologie în psihoterapie. „Pacienţii pot să fie evaluaţi pe baza unui set de întrebări, iar specialiştii îşi pot da seama care e nivelul lor de anxietate, dacă au sau nu probleme grave. După aceea, se poate continua terapia, prin videochat sau prin mail. Atunci când e cazul, se fac şi programări pentru întâlniri cu psihologul”, a adăugat profesorul.
Clinica virtuală face part