Încă de la formare, regimul bolșevic a fost obsedat de propria imagine pe plan internațional. În pofida lipsei de fonduri și a izolării externe, fonduri imense au fost alocate diplomației culturale pentru a convinge Vestul, și în special intelectualii occidentali, că utopia sovietică încarna paradisul proletar. Au fot create instituții care aveau ca scop mobilizarea prietenilor, diabolizarea dușmanilor și care manipulau idealismul, romantismul și misticismul politic. Acum mai mult de douăzeci de ani, sociologul Paul Hollander, într-un studiu deja clasic, a numit aceste practici drept „pelerinaje politice” organizate de dictatura sovietică (sau de alte state comuniste) pentru a folosi intelectuali alienați, dispusi sa promoveze o imagine cât mai atractivă și favorabilă pentru țările comuniste.

Folosind documente fascinante care până recent nu au fost accesibile în arhivele sovietice, istoricul Michael David-Fox, profesor la Universitatea Georgetown, expune o poveste oarecum diferită, dar convergentă. Volumul de față constituie o analiză exemplară a relației ambivalente dintre gazdele sovietice și oaspeții occidentali și a tribulațiilor a ceea ce apărea public drept naivitate, dar în particular se manifesta inclusiv sub formă de scrupule, îndoieli și suspiciuni de falsitate. David-Fox demonstrează că nu toți „pelerinii”, chiar și cei notorii pentru propria lor credulitate, precum Sidney și Beatrice Webb, au fost total orbi (în cazul celor doi, în special ea). Pactul sovieto-nazist din 1939 a reprezentant pentru unii un catalizator care i-a trezit din mirajul auto-amăgitor.

Volumul se citește din multe puncte de vedere precum un thriller politic. Principalele personaje, atât sovietici cât și străini, sunt importante personalități politice și intelectuale. Primul director al VOKS (Societatea Unională pentru legăturile culturale cu străinătatea) a fost o ve