Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călătorii din Gara de Nord pot comanda taxiuri prin dispozitive touchscreen

Publicat in Gandul, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Călătorii din Gara de Nord pot comanda de sâmbătă taxiuri prin patru dispozitive touchscreen, măsura fiind luată pentru a nu mai exista probleme de genul celor produse de taxiurile "pirat", a anunţat, sâmbătă, directorul general al companiei CFR SA, George Micu.

Cele patru dispozitive touchscreen sunt amplasate la intrarea/ieşirea din Gara de Nord, în zona coloanelor, unde funcţionează şi zona de îmbarcare/debarcare a călătorilor, aceasta fiind supravegheată video şi delimitată prin două bariere automate, care vor permite doar accesul taxiurilor autorizate.

Directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, George Micu, a declarat, la inaugurarea Staţiei Oficiale de Taxi, că această măsură a fost luată pentru a creşte siguranţa celor care ajung în zona Gării de Nord că pot să comande un taxi sigur, autorizat, fără să mai aibă probleme de genul celor generate de taximetriştii pirat.

El a precizat că pentru acest proiect a fost organizată o licitaţie publică, iar compania desemnată câştigătoare a amplasat cele patru monitoare de pe care pot fi comandate taxiurile.

"Acest serviciu nu costă nimic în plus şi dă posibilitatea călătorilor să aibă cele mai bune preţuri, putând să îşi aleagă de pe ecran compania pe care o doresc. Deocamdată sunt doar două companii, în curând vor fi trei. Toate celelalte companii care vor dori să acceseze acest serviciu sunt libere să o facă, pentru că se va asigura un acces liber pentru toată lumea", a mai spus George Micu.

Întrebat de ce a fost desemnată câştigătoare o companie de taxi, directorul CFR SA a spus că nu a existat o restricţie în acest sens, condiţia impusă fiind doar să fie o companie care să asigure acces sigur în zonă, controlat, astfel încât să nu mai existe probleme cu taximetriştii pirat.

"În toată gara sunt puse bannere pentru a dirija călătorii spre această zonă. Mai

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 5 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°