Inainte de 1990 artizanatele si implicit productia de martisoare s-au aflat intr-un semimonopol al Fondului Plastic si al artizanilor care trageau cu ochiul la productiile FP. Prin intermediul FP, martisoarele se standardizau chiar daca intr-o gama diversificata. Marile hituri erau in anii ‘80-’90 florile artificiale inchise in cutiute de plastic, pisici si caini pufosi si minievantaie de pene. O intreaga "cultura", pe ale carei reprezentante le-am intalnit acum la Muzeul Taranului Roman: Elena Lupu si Lidiana Francu.
Elena Lupu are 70 de ani si vinde martisoare la Targul de Martisor de la Muzeul Taranului Roman. Pe masuta de lemn se gaseste o colectie aparte printre participantii la targ: in cutiute mici se gasesc martisoare care amintesc de infloritoarea epoca a acestora din anii ‘80-’90. Vrabii in mici cuiburi, catelusi si pisici din materiale textile. Alaturi, doua figurine-tarani si o bara mica de lemn de care atarna trei pasari colorate. Doamna Lupu imparte vecinilor prajituri cu visine. Din cand in cand, clienti si cliente in varsta se apropie si schimba o vorba. Cativa adolescenti se opresc doua-trei secunde, apoi se indeparteaza. Doamna Lupu are rabdare: "In atatia ani m-am obisnuit cu oamenii si gusturile lor diferite".
A fost membra a sectiei de arta decorativa a Fondului Plastic din 1961 pana anul trecut, cand s-a pensionat. Primeste pensie de la Arta Aplicata, unde a fost angajata cu carte de munca. Fondul Plastic, cu care doamna Lupu a colaborat pentru producerea jucariilor unicat, era locul in care inainte de 1990 se realizau majoritatea artizanatelor de pe piata romaneasca. Calusari in cutii de plastic, ceramica "traditionala", linguri de lemn pirogravate si martisoare din plastic, metal, ceramica, pene sau lemn. Alaturi de sotul sau, membru si el al Fondului Plastic, Elena Lupu a creat masti si "papusi folclorice", desi spune ca n-a