Dosarul „Deportaţi inventaţi” este o ruşine de dimensiuni apocaliptice. Nu doar numărul celor care au dat şpagă ca să primească o pensie mai mare – 6.000 de rumâni – este devastator, ci însăşi genetica furtului. Oameni buni, 6.000 de compatrioţi s-au declarat deportaţi politic în regimurile trecute, deşi n-au fost strămutaţi nici până la crâşma din sat!
În faţa unei asemenea ticăloşii, nici nu ştii ce să faci: să te revolţi sau să le plângi de milă acelor nefericiţi? Cei mai mulţi sunt bătrâni, amărâţi şi suferinzi. Nu poţi să nu le înţelegi nevoia de un ban în plus, de medicamente gratuite sau chiar de locuri de veci. Dar nici nu poţi fi de acord cu un fals ordinar!
Ce diferenţă mai există între un deportat în Basarabia sau în Bărăgan şi un cetăţean care nu a trecut prin asemenea orori, când un funcţionar corupt îi încadrează pe amândoi la „deportaţi”? Socoteala se poate face şi în bani, căci statutul de deportat conferă nişte drepturi. Dar şi mai grav lezată este latura morală.
Chiar aşa, ne luăm certificat şi gata? Am ajuns o ţară de falsuri? Diplome false, permise auto false, certificate medicale false, certificate de revoluţionar false, certificate de deportat false... Unde vom ajunge?
La dimensiunile de masă atinse de falsificatori, mergi pe stradă şi te întrebi: ăsta o fi adevărat sau...? Iar la prima frază deocheată, îţi zici: aha, profesori falşi... şoferi falşi... revoluţionari falşi... deportaţi falşi... medici falşi... cerşetori falşi... bolnavi închipuiţi...
Parcă nu e ţara în care ţi-ai dori să trăieşti! O ţară cu sute de mii de oameni zdraveni la trup care ies la pensie „pe caz de boală”. O ţară în care sute de mii de salariaţi îşi iau concedii medicale pentru suferinţe imaginare. O ţară în care totul se dă – sau se obţine – pe bază de şpagă. Iată cea mai completă definiţie a Iadului
