Dezideratul sporirii performanţei colectării veniturilor bugetare a făcut ca Executivul să revadă recent unele măsuri de constrângere pentru conformare la plata obligaţiilor fiscale. În acest sens s-a umblat la sistemul penalizărilor şi dobânzilor pretinse în atare împrejurări.

Aşa cum se cunoaşte, de regulă, în cazul plăţilor întârziate către bugetele publice, penalizările servesc la descurajarea neconformării. În acelaşi context, dobânda este destinată a servi protejării valorii reale a plăţilor reprezentând impozite şi taxe datorate bugetului general consolidat. Pentru acest motiv, dreptul fiscal stabileşte penalităţile şi dobânzile ca două instrumente separate. În practică, nivelul dobânzii trebuie să fie peste rata dobânzii creditelor acordate de instituţiile financiare. Aceasta pentru a descuraja contribuabilii să utilizeze arieratele ca sursă de finanţare a activităţilor lor. Penalităţile de întârziere se constituie în sancţiune pentru neplata la scadenţă, calculată ca un procent la nivelul sumei neplătite. În mod logic, respectiva sancţiune creşte în raport cu valoarea sumei neplătite şi cu perioada de întârziere. Și până la apariţia Ordonanţei de Urgenţă (OUG) nr.50/2013, pentru neachitarea la termenul de scadenţă a obligaţiilor de plată se datora, după acest termen, dobânzi şi penalităţi de întârziere. Nivelul dobânzii era de 0,04% (14,6% pe an) şi se calcula pe fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Nivelul penalităţii de întârziere era în funcţie de perioada de întârziere. Dacă stingerea se realiza în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datora şi nu se calcula penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse. O stingere realizată 31 şi 90 zile de la scadenţă, conducea la un nivel al penalităţii de întârziere de 5% din