Premierul tehnocrat al Italiei, Mario Monti, i-a prezentat demisia, vineri seară, preşedintelui Giorgio Napolitano, informează AFP citat de Mediafax.
În cursul şedinţei de guvern, Monti a anunţat că va merge la sediul Preşedinţiei pentru a-i prezenta demisia sa şi cea a întregului Cabinet.
Preşedintele Consiliului italian de Miniştri Mario Monti i-a transmis încă de sâmbătă preşedintelui Giorgio Napolitano că intenţionează să îşi prezinte demisia.
Premierul Italiei, Mario Monti "nu consideră posibil să îşi continue mandatul şi şi-a manifestat, ca atare, intenţia de a îşi prezenta demisia", se arată în comunicat, care apare în urma anunţului lui Silvio Berlusconi de potrivit căruia va candida în cadrul viitoarelor alegeri legislative, la începutul lui 2013.
În vârstă de 69 de ani, Mario Monti a preluat funcţia de premier al Italiei în noiembrie 2011, după ce a fost comisar european cu responsabilitate pentru piaţa internă, servicii, vamă şi al impozitării din 1995 până în 1999, iar apoi pentru concurenţă din 1999 până în 2004.