Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacian Cioloş: Aprovizionarea pieţelor, prioritate şi după 2013 a PAC

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 13 octombrie 2010 ·

Susţinerea producţiei de alimente va fi şi după 2013 unul dintre principalele obiective ale politicii agricole comune (PAC), a anunţat, astăzi, Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, la întâlnirea cu parlamentarii români din comisiile de resort. Sursa: Codrin Prisecaru

Oficialul european, aflat într-o vizită în România până vineri, a arătat că "orientările pe care le are în vedere după 2013 privind PAC pornesc de la trei mari obiective".

Unul dintre acestea se referă la producţia alimentară, arătând că "aprovizionarea pieţelor cu produse trebuie să fie în continuare o componentă a politicii comune". "Problema securităţii alimentare nu e o problemă a trecutului, chiar dacă acum problema se pune dintr-o altă perspectivă. Aţi văzut că a fost suficient ca Rusia şi Ucraina să anunţe că nu mai exportă pe o anumită perioadă cereale ca preţurile la nivel mondial să explodeze, ceea ce înseamnă că există în continuare încă îngrijorări la nivel internaţional legate de aprovizionarea de alimente pe viitor, ceea ce Uniunea Europeană trebuie să-şi menţină capacitatea de producţie. Cu atât mai mult cu cât, odată cu lărgirea UE, celelalte state membre vin cu un potenţial de producţie care trebuie să fie valorificat", a spus Cioloş, la începutul întrevederii cu membrii comisiilor parlamentare pentru agricultură.

Al doilea obiectiv, a continuat comisarul european, se referă la gestiunea resurselor naturale.

"E în interesul economic al agricultorilor pe termen mediu şi lung să asigure o bună calitatea a solului, să menţină fertilitatea solului, o bună gestiune a apei şi a biodiversităţii. După cum vedeţi, e o tendinţă din ce în ce mai mare de a fi implicată cu responsabilităţi şi în gestiunea mediului, în general, şi în lupta împotriva schimbărilor climatice", a adăugat Cioloş.

Cel de-al treilea obiectiv este cel al economiei rurale, "al rolului

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamas acceptă propunerea de armistițiu, în timp ce Israelul bombardează Gaza

Wall-Street.ro acum 36 minute
Gruparea palestiniană Hamas a anunţat că acceptă o propunere de încetare a focului în Fâşia Gaza formulată de Egipt şi Qatar, propunere asupra căreia Israelul şi SUA încă nu s-au poziţionat, afirmând doar că în prezent o studiază, relatează agenţiil

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°