Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GFR va primi avizul pentru etapa a doua a privatizării companiei de cale ferată din Grecia

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 octombrie 2013 ·

Companiile Grup Feroviar Român (GFR), SNCF (Franţa) şi RZD (Rusia) vor primi avizul pentru a participa la etapa a doua a privatizării companiei feroviare de transport marfă şi pasageri TRAIN OSE din Grecia, întrucât respectă condiţiile, inclusiv cea privind capacitatea financiară, scrie presa elenă.

Conducerea agenţiei de privatizare din Grecia (TAIPED) se va reuni joi pentru a aproba lista companiilor care vor participa la privatizarea TRAIN OSE şi la cea a companiei de mentenanţă a materialului rulant ROSCO. Pentru ROSCO licitează operatorul de cale ferată RZD (Rusia), Alstom (Franţa) şi Siemens (Germania).

Atât în cazul TRAIN OSE, cât şi în cel al ROSCO, toate companiile care au transmis scrisori de intenţie în prima etapă a privatizării vor primi acordul pentru a trece în faza a doua, cea a transmiterii de oferte angajante, întrucât îndeplinesc condţiile minime cerute, respectiv criteriile referitoare la capacitatea financiară şi know-how, au declarat surse apropiate situaţiei pentru cotidianul elen Kathimerini.

În ambele cazuri, statul vinde 100% din acţiuni.

Autorităţile elene au anunţat la mijlocul lunii septembrie că GFR, SNCF şi RZD au depus scrisori de intenţie pentru preluarea TRAIN OSE.

Oficialii eleni speră ca statul să obţină în urma privatizării companiei 200 de milioane de euro, potrivit Reuters.

Grupul de companii Grampet-GFR, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost desemnată în luna iulie câştigător al licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă HZ Cargo din Croaţia. GFR, nteresat şi de preluarea companiei BDZ Bulgaria, operează pe piaţa din Ungaria şi se extinde în Germania, Austria, Republica Moldova şi Serbia.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din ac

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns în Ucraina pentru a oferi „reasigurări puternice” în timp ce armele americane ajung pe linia frontului

News.ro acum 45 minute
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a aterizat în Ucraina în momentul în care armele dintr-un nou pachet de ajutor american încep să ajungă pe linia frontului, transmite BBC. Vizita sa are loc în timp ce ţara se luptă să reţină o incursiune r

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum 7 ore
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Irina Begu, eliminată de Danielle Collins, în optimi la Roma

News.ro acum 8 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Begu a fost învinsă de sportiva americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, scor 6-0, 6-3. Meciul a durat 67 de

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

Poate te întrebi cine e PPC

Crai Nou acum 36 minute
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Simona Halep joacă marţi, în primul tur la Trophée Clarins. Este al doilea meci al sportivei din Constanţa după revenirea în circuitul WTA

News.ro acum 32 minute
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca, marţi, împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Meciul dintre Halep şi Kessler este al treilea programat pe terenul central, unde partide

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 12 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 11 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

7°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

mar.

7°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°