Cand l-am impuscat pe Ceausescu, ii reprosam cu totii in cor ca a distrus, intre altele, orasele romanesti, acoperindu-le cu blocuri inghesuite si proaste, care seamana intre ele ca ouale. Ca s-a ales praful de orice urma de urbanism, totul devenind o mizerie si un santier continuu, cu transport, retele si servicii vesnic disfunctionale, pe un proiect teoretic futurist si eficient, dar care nu se mai termina niciodata. Si noroc ca l-am oprit pe batranu’ la vreme, tocmai cand intra cu buldozerul prin sate, ca sa mute vesnicia de la bordeiul de chirpici la etajul patru cu infiltratii, closca in cos pe balcon si veceul in curtea blocului. Dar ma uit azi in jur si ma intreb ce mare scofala am facut noi de atunci incoace. Am mers saptamana trecuta mai mult cu masina prin Europa Centrala si am revenit, ca de obicei, traumatizat si cu nostalgii. Nu zic de Austria sau Cehia, dar chiar satele afectate de razboi din estul Croatiei, gazduind refugiati, arata mai bine decat zonele noastre de lux Primaverii sau Pipera: alinieri perfecte, retrageri de la drum si regim de inaltime respectat, caramida naturala, garduri mici si transparente (sau doar gard viu) si totul scaldat in verdeata si flori. Oameni civilizati peste tot, inclusiv in trafic, nu gaste la plimbare, babe la porti, tractoare cu noroi pe roti in drumul mare. Pana la urma, orasele si satele nu pot sa arate altfel decat cei care le locuiesc, asa ca poate ne uitam si noi mai des in oglinda. Dar vom vorbi alta data de micile secrete care fac o comunitate sa arate bine si fara multi bani, doar sa vrea. Revenind la arhitectura oraselor, ma declar uimit cum l-am dat noi jos pe dictator doar ca sa continuam proiectul lui de urbanism modernist si prostesc, punand, in locul blocurilor din BCA, blocuri de birouri clasa A din otel, sticla si faiante ieftine. Arhitectii si developerii romani pare ca nu-si mai revin din stupoarea