Membrii conducerii companiei de asigurări Ardaf au fost amendaţi cu 5.000 de lei (1.200 de euro) fiecare de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, după ce aceasta a descoperit mai multe nereguli în urma unui control de rutină.
Au fost amendaţi membrii directoratului Ardaf - Stanislav Uma (director general - foto) şi Adina Băcioiu (director general adjunct) - şi membrii consiliului de supraveghere - Marie Kovarova (care ocupă şi poziţia de CEO al Generali Asigurări), Luisa Coloni şi Tomas Pasternak.
"A fost analizat actul de control realizat la Ardaf în şedinţa de Consiliu a CSA de săptămâna trecută, iar membrii conducerii au fost sancţionaţi. În urma controlului au reieşit mai multe nereguli, printre care faptul că societatea nu a depus în termen situaţiile financiare, nu a constituit rezerve pentru anumite daune şi nu a realizat cum trebuie documentaţia pentru auditul intern", a declarat pentru ZF Tudor Baltă, vicepreşedinte al Consiliului CSA.
Potrivit unor surse din piaţă, compania trebuie să realizeze în termen de 15 zile de la primirea deciziei CSA un plan de măsuri pentru remedierea neregulilor constatate de supraveghetorul pieţei.
CSA realizează periodic controlate la companiile de asigurări. Vicepreşedintele CSA susţine că Ardaf nu are nicio problemă cu indicatorii de solvabilitate şi lichiditate. Aceştia sunt unii dintre cei mai importanţi indicatori din industria asigurărilor, care arată capacitatea companiilor de a face faţă obligaţiilor faţă de terţi, în special plăţii daunelor către asiguraţi. "A fost vorba de un control de rutină. Compania este în regulă din punctul de vedere al indicatorilor de solvabilitate şi lichiditate", a spus vicepreşedintele CSA.
Oficialii Ardaf nu au comentat aceste informaţii până la închiderea ediţiei.
Ardaf, controlată de grupul Generali PPF, a mai avut problem