Dacă nu ar fi ajuns ministru, conferenţiarul Daniel Funeriu, inginer chimist, deţinător al câtorva granturi europene şi vicepreşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Educaţie ar fi încercat din cu totul altă perspectivă sistemul universitar pe care, cu o desăvârşită lipsă de acţiune, îl conduce.
Primul pas, pe cât de umilitor, pe atât de necesar: echivalarea tuturor studiilor pe care tânărul savant le-a urmat: de la bacalaureatul francez, la stagiile din Munchen şi Osaka. Câteva drumuri la Ministerul Educaţiei, înghiţitul în sec în momentul mustrării funcţionarilor pentru încă o adeverinţă cerută la dosar, hârtii peste hârtii, patru săptămâni de aşteptări şi, în sfârşit, recunoaşterea titlurilor. Lecţia învăţată: birocraţia excesivă.
Pasul al doilea: înscrierea în programele CNCSIS. "Nu mai sunt bani. E criză, fondurile sunt tăiate şi tocmai trecem printr-o comasare cu alte două agenţii. V-aţi ales prost momentul. Şi oricum, trebuie să fiţi membru al unei universităţi autohtone", vine automat mesajul secretarelor. Lecţia învăţată: subfinanţarea.Pasul al treilea:ocuparea unui post la facultate. "Cum, nu ştiţi că toate locurile sunt blocate? E ordin de la minister!", îi strigă rectorul. "Dar eu am doctoratul cu un laureat Nobel", răspunde timid cercetătorul Funeriu, primind un răspuns argumentat despre politicile de reeficientizare a resursei umane universitare. Lecţia învăţată: proasta gestiune a sistemului.
Întrebat de ce nu şi-a echivalat studiile la întoarcerea în ţară, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, spune cu aroganţă: "Am doctoratul cu un laureat Nobel!" Nu ezită în a reteza scurt orice insistenţă referitoare la faptul că, formal, şeful învăţământului are recunoscute doar unsprezece clase, se mândreşte că nu a predat nici o oră la catedrele din România şi, în general, evită să facă vreo remarcă despre tăierea banilor pentru cercetare. N