Comerţul cu artificii merge strună în România. Firmele de efecte speciale pirotehnice nu mai prididesc să facă faţă comenzilor. Nunţi, botezuri, încuscriri, concerte, festivaluri, premiere artistice şi industriale, târguri, oboare de vite, mai tot ceea ce adună de la o sută de suflete în sus se încheie cu focuri de artificii. Tiribombele urcă spre cer şi scaldă cu ploaia de stele şi fum obrajii înlăcrimaţi de emoţie ai cetăţenilor consumatori de spectacole gratuite.
De la sat la oraş, de la munte la mare, de la nord la sud şi de la est la vest, ţara este într-o explozie de bucurie.
Cresc preţurile, se duce inflaţia în sus? Să băgăm artificii! Dobânzile ne cocoşează, rămânem datori la bănci? Ce contează! Artificii să fie. Ne pune pe jar Isărescu, ne anunţă premierul că vine criza peste noi? Ce ne pasă, trece îngrijorarea cu salve în repetiţie! S-a rupt un capac la Bascov? Bagă artifica! În fine, Geică e pe liber? Treceţi la explozii în jerbe! Nu mai sunt medicamente? Pune artileria să acopere clopotul de parastas!
Nu mai putem trăi fără artificii. Dorim să-i ajungem pe chinezi, care au lăsat lumea paf la Olimpiadă. Şi reuşim să fim olimpici, să debordăm de bucurie împuşcând întunericul la fiecare ocazie când credem noi că ar fi de bine.
Dacă am socoti câţi bani s-au dus pe tiribombe am rămâne spăimuiţi; ne-ar exploda bombardeaua în mână când am afla că se duc aiurea milioane şi milioane de euro.
Bucuria primăriilor de a turna stele în cap la lume dă în clocot în preajma alegerilor. Nu mai obosesc să alimenteze la foc continuu bateriile de tragere spre cer. Vine catindatul, vine premierul, vine prezidentul! Băgaţi tare, zgomot cât să audă toată lumea că România e o ţară a cântatului şi a belşugului. Mândria noastră că ştim să petrecem mai ales la necaz şi sărăcia nu ni le poate lua nimeni. Să int
