Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să majorezi taxele pe şest

Publicat in Jurnalul, miercuri 13 martie 2013 ·

Anul trecut, între Crăciun şi Revelion, când era vorba ca taxele pe proprietate să rămână neschimbate, primările bucureştene s-au repezit să le trimită contribuabililor situaţia fiscală pentru a le sugera că acţionează în interesul cetăţeanului. Anul acesta, când guvernul Ponta a decis să impună autorităţilor locale cu arierate creşterea taxelor - după începerea anului fiscal -, primăriile au refuzat să le dea plătitorilor vestea proastă şi nu le-au mai trimis nicio hârtie. De fapt, nu e pentru prima oară când contribuabilii conştincioşi îşi achită integral taxele pe proprietate, la început de an, şi tot datori rămân, pentru că acelaşi lucru s-a întâmplat la jumătatea exerciţiului fiscal 2010. Atunci guvernul Boc a decis prin ordonanţă de urgenţă să dubleze impozitul pentru maşinile cu capacitate cilindrică de peste 2000 cmc şi să-i suprataxeze pe cei care deţin mai multe imobile.

Mai grav este însă că persoanele corecte ce şi-au achitat taxele locale la început de an, dar care nu se uită la televizor, vor primi o somaţie în 2014 prin care li se va comunica că trebuie să plătească majorări de întârziere şi penalităţi. La fel au păţit în 2011 cei care au renunţat la cablu şi tv. Fireşte că lor li se va spune că necunoşterea legii nu poate fi invocată şi că trebuiau să citească monitorul oficial. Chiar dacă legislaţia din România e una dintre cele mai stufoase şi şchioape din Europa, vezi majorarea retroactivă a taxelor pe proprietate.

Acum e de înţeles de ce li s-au dat oamenilor veşti bune cu nemajorarea taxelor locale şi nu li s-a transmis în scris ulterior de către primării că, de fapt, acestea cresc. Pentru ca nu cumva să facă presa “zgomot” în jurul acestei chestiuni. Motiv pentru care păstrez şi eu confidenţialitatea în jurul subiectului şi nu agit o presă “infestată” de agenţi secreţi sub acoperire. Faptul că mass-media nu a reacţionat dup

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 47 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății! (MINUTĂ)

Ziua Constanta acum 33 minute
Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății și fost manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, județul Maramureș, a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în regim privat

Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv procesul cu ANI pentru averea nejustificată. Suma care-i va fi confiscată

Ziare.com acum 50 minute
Fostul deputat Viorel Hrebenciuc a pierdut definitiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, el fiind obligat de judecătorii să plătească suma de 42.000 de euro, considerată avere nejustificată. În febr

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 45 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

Regele Charles e din ce în ce mai rău, după ce s-a aflat că suferă de cancer. Care este starea lui de sănătate!

Gandul acum o ora
Familia regală britanică trece printr-o perioadă delicată! Regele Charles, cât și nora lui, Kate Middleton au fost diagnosticați cu cancer. În prezent, cei doi urmează tratamente pentru a scăpa de această boală necruțătoare. Din păcate, starea monar

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Echipele românești care au primit licența pentru cupele europene - Anunțul FRF

HotNews acum 34 minute
Federația Română de Fotbal a anunțat vineri echipele care au primit licența pentru a participa în cupele europene în sezonul viitor. Aceștia au făcut precizări și cu privire la situația Corvinului, echipă care nu are drept de promovare, dar care va

Vremea

București
acum

19°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°