Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costaricanul care aduce zâmbetul la Timişoara

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 aprilie 2010 ·

La 28 de ani, Winston Parks este visează să joace la un club mare din Europa. Veşnic optimist, jucătorul de culoare vorbeşte despre cariera sa şi despre viaţa în România.

Parks a început să bată mingea alături de cei doi fraţi mai mari, pe când avea cinci ani. Remarcat de antrenorii din Limon, oraş de la malul Atlanticului, tânărul Winston a ajuns la 13 ani să se antreneze cu echipa naţională de juniori U20. „Prima oară am plecat din Costa Rica la 16 ani. Am fost la Stuttgart, însă nu am putut să stau, îmi era prea dor de casă, de familie. Abia la 19 ani am mers în Italia, unde am şi rămas", povesteşte atacantul.

După un gol marcat la Campionatul Mondial din 2002, împotriva Turciei, Winston Parks a ajuns în Rusia, la Lokomotiv Moscova, cu care a cucerit un titlu de campion. „După patru sezoane în Rusia şi unul în Cehia a venit momentul să iau o hotărâre în privinţa fiului meu, care avea trei ani. Am decis să mă întorc în Costa Rica pentru ca el să-şi înceapă educaţia acolo. După un an am hotărât să vin înapoi în Europa. Aveam două oferte, una de la Timişoara, cealaltă de la Denizlispor, în Turcia. Managerul meu m-a sfătuit să vin la Timişoara pentru că echipa era calificată în Cupa UEFA, era în creştere", rememorează jucătorul în vârstă de 28 de ani.

Crescut de bunică

Pe numele său întreg Winston Antonio Parks Tifet, costaricanul nu a avut o copilărie uşoară: „Am crescut într-o casă modestă, cu bunica şi cu doi fraţi mai mari. Mama a murit când aveam zece ani, era despărţită de tata. Când a murit mama, mi-am dat seama că sunt pe cont propriu şi că trebuie să lupt pentru tot ce-i al meu şi pentru ce vreau. Până atunci, aveam pe cine să contez, mama avea multă grijă de mine, pentru că eram cel mai mic dintre fraţi." Deşi a crescut într-o zonă rău famată, Winston a reuşit să scape de metehnele celorlalţi tineri de vârsta lui:

„Când a m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 3 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 3 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 7 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 12 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Alunecare de teren pe o stradă din Cluj-Napoca/ A fost afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri/ Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată

News.ro acum 2 ore
O alunecare de teren s-a prosus pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 3 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 2 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/19°