Mesajul a fost trimis. Multumesc!

15% din accidentele din 2010 au implicat motociclişti şi mopedişti

Publicat in Jurnalul, joi 14 aprilie 2011 ·

Programul “Împarte Drumul”, demarat de Direcţia Rutieră în cadrul campaniei “Alege Viaţa!,” este dedicat creşterii gradului de siguranţă rutieră al conducătorilor de motociclete, mopede sau biciclete, precum şi promovării unei conduite responsabile în trafic. Comisarul-şef Marian Motoc, Director Adjunct al Direcţiei Rutiere a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că potrivit statisticii 15% din accidentele rutiere produse în 2010 în România au implicat motocilişti şi mopedişti.

Cauzele cele mai frecvente sunt viteza prea mare, conducerea imprudentă a autovehiculelor şi nerespectarea distanţei în trafic. Vina pentru aceste accidente aparţine în 53,9% dintre cazuri conducătorilor moto, chiar dacă în 2010 numărul accidentelor grave implicând motociclete sau mopede a scăzut. Între anii 2006 şi 2010, parcul moto a crescut cu 95,35%, ajungând la 84.592 unităţi, respectiv 1,5% din totalul vehiculelor înmatriculate în circulaţie. Numărul posesorilor de permis de conducere de categoria A şi A1 este de 398.564 de persoane (6,4% din totalul posesorilor de permis de conducere), iar din totalul conducătorilor moto 2,9% sunt femei.

Potrivit adjunctului de la Rutieră perioada în care motocicliştii şi mopediştii ies cel mai des pe străzi este aprilie-octombrie, când le sunt favorabile condiţiile meteo. Echilibrul precar al acestor vehicule; gradul destul de scăzut de cunoaştere şi respectare a normelor rutiere de către mopedişti; nivelul de echipare/starea tehnică a mopedelor care nu corespunde întotdeauna normelor legale; lipsa “unei culturi” în ceea ce priveşte utilizarea căştilor de protecţie de către mopedişti; carenţe în educaţia automobiliştilor şi pietonilor care în mod frecvent dau dovadă de agresivitate în raporturile cu utilizatorii vehiculelor cu două roţi, sunt doar câţiva dintre factorii care au dus la producerea accidentelor rutiere. Progra

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 4 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 8 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 11 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 8 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 11 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 6 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°