Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteo. Cum va fi vremea sâmbătă, de 1 Iunie, şi duminică

Publicat in Ziua Veche, vineri 31 mai 2013 ·

Sâmbătă, 1 Iunie, în vestul, nordul şi centrul ţării, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. Vor fi înnorări temporar accentuate şi mai ales în cursul zilei se vor semnala averse şi descărcări electrice, pe arii relativ extinse în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, zona de munte, local în Moldova şi vestul Olteniei.

În restul teritoriului, vremea va fi apropiată de normalul termic. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-estul teritoriului şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 7 şi 16 grade, mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Vremea sâmbătă la Bucureşti. Valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii iunie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 25 de grade, iar cea minimă de 11…13 grade.

La munte, sâmbătă, vremea va fi răcoroasă. Cerul va prezenta înnorări şi local vor fi averse şi descărcări electrice, în majoritatea masivelor. Vântul va sufla slab şi moderat.

La mare, vremea va fi sâmbătă în general frumoasă şi relativ normală termic. Cerul va fi variabil şi sunt condiţii pentru averse slabe, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 24 de grade, iar cele minime între 14 şi 16 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 12 şi 17 grade.

Duminică, vremea va fi răcoroasă în cea mai mare parte a ţării, cu temperaturi maxime cuprinse între 17 şi 25 de grade şi minime între 7 şi 17 grade. Cerul va fi temporar noros. Vor fi averse şi descărcări electrice pe arii relativ extinse în vestul, centrul, nordul ţării, la munte şi local în celelalte regiuni. Vântul va sufla slab şi moderat.

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 58 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Procesul lui Vlad Pascu | Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă în accident: „Ați fost la înmormântarea acesteia?”

Libertatea acum 49 minute
Părinții victimelor tragediei din 2 Mai și tinerii care au supraviețuit accidentului provocat de Vlad Pascu au depus mărturie, joi, 9 mai, la judecătoria Mangalia, despre accidentul din 19 august 2023.

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 49 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 55 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 2 ore
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Cătălin Drulă: Cu pierderile pe care le are, falimentul CFR Călători e aproape

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a criticat Guvernul pentru pierderile de la CFR Călători, mai mari cu 464% faţă de anul trecut, şi a afirmat că falimentul companiei este aproape, relatează Agerpres. "Pierderile CFR Călători estimate pe anul 2024 su

Ciolacu: Facturile la gaze și electricitate au scăzut în aprilie. Intervenția Guvernului a fost corectă

Wall-Street.ro acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că facturile la gaze naturale şi electricitate au scăzut în luna aprilie şi a apreciat că acest lucru demonstrează că intervenţia Guvernului a fost una corectă, relatează Agerpres. "Ca urmare a aplicării noilor mod

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°