Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungaria ar putea renunţa la taxa pe bănci

Publicat in Capital, luni 18 februarie 2013 ·

Confruntat cu perspectiva stagnării economiei în acest an, guvernul Ungariei este dornic să determine băncile să majoreze creditarea, prin acordarea unor stimulente, cum ar fi reducerea sau anularea taxei pe bănci, a declarat astăzi Gyula Pleschinger, secretar de stat în Ministerul Economiei, într-un interviu acordat publicaţiei 'Magyar Nemzet', transmite MTI.

Guvernul vrea să ajungă la o înţelegere cu băncile pentru crearea unui regim preferenţial 'mai agresiv' până în vară, a explicat Gyula Pleschinger. Acesta a adăugat că Ministerul Economiei a iniţiat o nouă rundă de discuţii pe acest subiect.

În noiembrie, preşedintele Asociaţiei băncilor din Ungaria, Mihaly Patai, a demisionat din funcţie în semn de protest faţă de noile taxe care au fost impuse sectorului bancar. Demisia sa vine după ce parlamentul de la Budapesta a adoptat un act normativ propus de ministrul ungar al economiei, Gyorgy Matolcsy, care prevede noi măsuri fiscale în valoare de 764 miliarde de forinţi (2,7 miliarde de euro). Printre măsuri se numără dublarea taxei pe tranzacţiile financiare până la 0,2%, faţă de 0,1% cât se preconiza iniţial, şi renunţarea la ideea vizând reducerea la jumătate a taxei speciale pe bănci începând din 2013.

Demisia lui Mihaly Patai a reprezentat ultimul capital din conflictul dintre băncile ungare şi premierul Viktor Orban, care a adoptat o serie de măsuri fiscale pentru a stabiliza bugetul celei mai îndatorate ţări din Europa Centrală.

Asociaţia băncilor din Ungaria s-a declarat şocată de decizia guvernului de a încălca, în mod unilateral, acordurile referitoare la reducerea taxei pe bănci.

Guvernul estimează o creştere a economiei Ungariei de 0,9% în acest an, iar proiectul de buget se bazează pe aceste date. Unii analişti consideră că această estimare este prea optimistă.

Ungaria trebuie să continue con

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 59 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 36 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 20 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 52 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°