Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Covrigul a devenit antidot pentru criză în România. Cât de profitabilă este afacerea ?

Publicat in Adevarul, marți 31 august 2010 ·

Mici sau mari, rotunzi sau ovali, împletiţi sau simpli, cu sare, mac, măsline sau stafide, covrigii, mai ales dacă sunt calzi, se vând foarte bine, în România. Mai ales acum. Pe timp de criză.

Preţul scăzut şi saţietatea de moment pe care o oferă celor înfometaţi au transformat aceste bucăţi de cocă în cele mai căutate produse de panificaţie ale momentului. De fapt, aproape că nu există român care să nu fi gustat măcar o singură dată dintr-un covrig.

Covrigăriile-afaceri de recesiune

Covrigăriile şi vânzătorii ambulaţi se întâlnesc la fiecare colţ de stradă, în staţiile de autobuz, în gări sau în pieţe iar afacerea are succes atât în marile oraşe cât şi la sate. Iar dacă până nu demult, covrigul reprezenta o bucată de aluat, întinsă, rulată şi apoi lipită la capete, astfel încât să formeze un cerc, acum are diferite forme, multe „importate" din străinătate. Şi reţetele au suferit schimbări, astfel că pe lângă clasicii covrigi cu sare sau susan, pe piaţă au apărut specialităţi cu măsline, cu stafide, preparaţi fie din făină albă, fie din cea integrală, pentru persoanele care ţin diete.

Cine sunt cumpărătoriii?

Cozile din faţa covrigăriilor sunt adevărate „adunări" de clase sociale, iar aceste produse reprezintă, pentru multe persoane, micul dejun, gustarea sau chiar prânzul. Astfel, de la bărbaţi în ţinute office, femei care abia se întorc de la piaţă, cu plasele în mâini, elevi, studenţi ori copii îmbrăcaţi în treninguri, care, în pauza de joacă, preferă să mănânce un covrig decât să piardă timpul cu prânzul de acasă, toţi aşteaptă răbdători să le vină rândul la covrigi.

Covrigul cu sare-preferatul românilor

Printre cele mai solicitate specilaităţi de covrigi, cele cu sare sunt de departe în topul preferinţelor românilor. Explicaţia ar fi, potrivit vânzătorilor, că sarea „cere" multă apă, care um

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 7 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 9 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 4 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 10 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°