Sibianca este logoped la o şcoală din Sibiu. În paralel face terapie şi la un centru special, dar spune că nu face asta pentru bani, ci pentru satisfacţia enormă pe care i-o dă munca pe care o face.

Sibianca spune că de mică s-a îndreptat spre meseria aceasta, în ciuda faptului că habar nu avea ce presupune. Cum tatăl ei este psiholog, cărţile de specialitate erau mereu la îndemnână. „Cred că în copilărie, ca toţi copiii, mi-am dorit să fiu medic, profesor sau învăţător, dar trecând anii, ajungând la şcoală, am început să fiu tot mai interesată de ceea ce făcea tatăl meu, psiholog de profesie. Evident că aveam în biblioteca de acasă o mulţime de cărţi de specialitate şi de fiecare dată când vroiam să citesc ceva alegeam cărţi de logopedie. De atunci spuneam că îl voi moştenii pe tatăl meu şi vreau să fiu logoped, fără să ştiu exact ce presupune acest lucru”, spune Gabriela Moldovan.

Tipul a trecut, iar imediat ce a terminat liceul a decis să urmeze facultatea de psihologie. Nu a stat nici un moment pe gânduri, convinsă că asta i se potriveşte cel mai bine. „Opţiunea mea, psihologia, a venit din dorinţa de a mă cunoaşte pe mine mai bine, pentru că psihologia îi oferă această şansă, să te cunoşti şi să cunoşti bineînţeles pe cei din jurul tău. Aşa că am făcut psihologia, am terminat-o, iar de patru ani sunt logoped. Mi-am luat între timp şi titularizarea la Şcoala 6 din Sibiu iar acum sunt extrem de mulţumită. Îmi place enorm de mult ceea ce fac”, spune logopedul.

Gabriela recunoaşte că a pătrund pe un teren necunoscot, de alţii, evident, şi de multe ori e amuzată şi tentată să ofere explicaţii despre ceea ce face ea. „Acum lumea a mai aflat ce presupune munca mea, dar au fost ani la rând în care nu ştiau şi cei care mă întrebau cu ce mă ocup, de multe ori dădeau din cap aprobator, ca şi când ar înţelege, când, defapt, habar nu avea