Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geraldo Alves, prezentat oficial la Petrolul! Primele declaraţii date din postura de jucător al "lupilor" îi vor încânta pe suporterii Stelei

Publicat in Pro Sport, marți 21 august 2012 ·

A fost agitaţie mare în curtea arenei "Ilie Oană". Ultima achiziţie a "galbeni-albaştrilor" a strâns, la stadion, pe lângă ziarişti , un număr semnificativ de fani, dornici să vadă "cireaşa de pe tort", în materie de transferuri, pentru echipa favorită, în această vară. Fostul stelist Geraldo Alves a venit la Ploieşti, semnând un contract pe 2 ani, achiziţionarea fostului stelist nefiind însă ultimul transfer de marcă din tabăra găzarilor, unde, conform celor declarate de Andi Crângu, "mai sunt în discuţie două transferuri importante".

Geraldo Alves, fundaşul central portughez de 31 de ani care a jucat peste 50 de meciuri la Benfica Lisabona, a ajuns ieri la stadionul "Ilie Oană" înspţit de impresarul său, Bogdan Mara.

Acesta din urmă "s-a mişcat repede", ajungând la un acord cu Petrolul, în doar câteva zile, decisivă în alegerea făcută, fiind şi părerea foarte bună pe care portughezul o are despre România, din perioada petrecută la Steaua. "Eu m-am acomodat foarte bine la voi în ţară şi, deşi au mai fost propuneri, din Cipru şi China, am ales să revin aici, pentru că mi-a fost foarte uşor, în cei doi ani de la Steaua. Ţin să le mulţumesc celor de acolo, pentru parioada frumoasă, pentru că am fost respectat, dar, de acum încolo, doar Petrolul contează", a spus Geraldo, după câteva "jonglerii" cu mingea, pe "Ilie Oană".

"Nu am avut timp să vorbesc nici măcar cu Galamaz, care mi-a fost coleg în defensivă la Steaua, totul s-a întâmplat foarte repede, a venit oferta, Mara a vorbit cu patronul clubului şi imediat mi-am dat acordul. Recunosc că, din Portugalia, nu aveam cum să văd vreu joc al Petrolului, am văzut doar câteva secvenţe din partida cu Rapid, iar atmosfera a fost fantastică. Sunt pregătit, m-am antrenat singur şi cu tatăl meu (care este antrenor, în Portugalia), dar nu la nivelul pe care l-aş fi avut dacă mă pregăte

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum o ora
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 42 minute
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 52 minute
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum 2 ore
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

Două medalii de aur pentru România, duminică, la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged

Mediafax acum o ora
România a obţinut duminică două medalii de aur la Campionatele Europene de canotaj de la Szeged. Una dintre medalii a fost câştigată de echipajul de dublu vâsle masculin, iar a doua de echipajul de dublu rame feminin.

România a încheiat en fanfare Europenele de canotaj: aur la 8+1 feminin

News.ro acum 34 minute
Echipajul de 8+1 feminin format din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş şi Victoria-Ştefania Petreanu a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatele Europene de

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum o ora
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°