Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ŞTEFANIA IOANA / Îngerul cu inima bolnavă

Publicat in Jurnalul, vineri 13 februarie 2009 ·

Ştefania Ioana priveşte copiii din parc şi visează să alerge alături de ei. Apoi îşi priveşte mama şi în ochii ei vede lacrimi. Lacrimile Gianinei sunt de neputinţă. Tot ce şi-ar dori mai mult pe lume e să-şi poată vedea fetiţa zburdând fericită. Însă inima Ştefaniei nu are voie să bată prea tare.

Ştefania e un înger fără o aripă. Ca să înveţe să zboare are nevoie de noi

Gianina Huştenariu a avut o sarcină uşoară. Fără probleme şi monitorizată de medici aproape lunar. La 9 ianuarie 2007 a venit pe lume Ştefania, fetiţa mult aşteptată, iar Gianina şi soţul ei erau cei mai fericiţi părinţi. "Abia aşteptam să ne ţinem în braţe fetiţa", îşi aminteşte mama. Însă la câteva ore de la naştere micuţa a început să se învineţească la faţă. Atunci a început coşmarul.

La doar o zi după cezariană, cu dureri groaznice şi aproape târându-se, Gianina s-a dus să-şi vadă fetiţa. "Nu vă pot descrie în cuvinte ce am simţit în momentul când am văzut-o pentru prima oară. O bucurie imensă şi, în aceleaşi timp, o durere sfâşietoare! Abia puteam să-i ating degeţelele, avea peste tot numai furtunaşe, era înţepată, sărăcuţa, peste tot, chiar şi în cap...", povesteşte ea. Au trecut câteva săptămâni în care Gianina a stat lângă Ştefania şi a rugat-o continuu să fie puternică. Să lupte pentru viaţa ei. În fiecare zi îl ruga pe Dumnezeu să i-o mai lase o zi... şi încă o zi... Medicii i-au pus fetiţei un diagnostic interminabil – ventricul drept cu dublă cale de ieşire, d-transpoziţie de vase mari, atrezie pulmonară valvulară, hipoplazie de arteră pulmonară, defect septal atrial tip Ostium Secundum, defect septal ventricular tip Inelit, canal arterial persistent. Şi aproape toţi le spuneau părinţilor că e posibil ca micuţa lor să trăiască doar câteva ore sau zile.

MICUŢA LUPTĂTOARE

Ştefania n-a ascultat însă de pro

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian / Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi din Irlanda şi Norvegia

Mediafax acum 28 minute
UPDATE Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi în Irlanda şi Norvegia Israelul a „dat instrucţiuni pentru rechemarea imediată” a ambasadorilor Israelului în Irlanda şi Norvegia Ministrul israelian de externe: "Am ordonat rechemarea

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Fitch Ratings a acordat producătorului de gaze Romgaz ratingul BBB - cu perspectivă stabilă

News.ro acum 30 minute
Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii. ”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz in

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 25 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 21 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 4 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°