- Editorial - nr. 124 / 27 Iunie, 2006 Am deschis si eu, filolog fiind, asa cum au mai facut-o si altii, Dictionarul explicativ al limbii romane, cautand la litera "L", cuvantul "lustratie". Caut in zadar. Abia in editia a doua a Dictionarului ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane (DOOM), lucrare elaborata si aparuta sub egida Academiei Romane, la Editura Univers Enciclopedic, 2005, cuvantul lustratie apare printre altele, precum lustragiu, lustra, lustru, lustruiala, lustruitor. Bineinteles, fara necesara explicatie. Dovada ca cei patru initiatori _ nasi ai proiectului Legii lustratiei, deputatii Mona Musca si Eugen Nicolaescu, senatorii Viorel Oancea si Adrian Cioroianu, toti de la PNL, nu prea cunosc uneori semnificatia unor termeni si "proprietatea" unor cuvinte, atunci cand s-au hotarat sa boteze aceasta lege care, verisoara fiind cu Declaratia de la Timisoara, prin acel articol 8, a starnit multe furtuni, discutii, proteste si interpretari. Iar adevarul este unul singur: Legea lustratiei, asa dupa cum se arata ea din proiectul supus dezbaterii si votului Parlamentului Romaniei, trebuie s-o spunem clar, fara ocolisuri, este o tampenie! Este inca una dintre dovezile ca, intr-o tara, comparata de eminentul istoric dr. Mircea Dogaru cu "un pachebot tras la chei", in care azi traim timpuri grele, multe sunt lucrurile fara nici o logica. Intr-o alocutiune parlamentara, senatorul Adrian Paunescu o compara cu un trasnet cazut, in cazul si in capul multor romani, ca din senin. Fiind printre ziaristii care, am lasat in urma 43 de ani de truda, cu condeiul in slujba adevarului, am retinut din stupida lege ca de acum incolo, conform asului scos din manecile largi ale hainelor celor patru, daca, inainte de lovitura de stat din decembrie 1989, ai fost redactor-sef, redactor-sef adjunct, secretar general de redactie (sa nu mai vorbim despre secretarii de partid