Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul de pe locul IV: Viorica Pintilie îşi aleargă elevii spre aurul mondial

Publicat in Adevarul, miercuri 1 februarie 2012 ·

În 22 de ani de activitate a cucerit cu elevii ei, printre care Larisa Arcip şi Mirela Lavric, peste 350 de medalii naţionale şi mondiale.

Viorica Pintilie s-a născut la Blăgeşti, un sat uitat de lume în judeţul Vaslui, dar acest lucru n-a împiedicat-o să aibă un nume celebru. Mai ales că peste ani, două dintre elevele ei au cucerit medalii mondiale.

Iniţial, ea ar fi dorit să urmeze cursurile unui liceu sanitar, dar profesorii din şcoala generală au îndrumat-o spre cel pedagogic. „Am urmat apoi Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, iar apoi m-am specializat pe cultura fizică medicală şi atletism. Puse toate la un loc, mi-am dat seama de orientările şi calităţile mele de cadru didactic", a povestit Viorica.

A descoperit şi pregătit două campioane la atletism

În anul 1982, în urma repartiţiilor de la acea vreme, Viorica Pintilie a revenit pe plaiurile natale, de această dată ca profesor de educaţie fizică şi sport.

Aşa a ajuns la Clubul Sportiv Şcolar Vaslui unde, peste doar trei ani, a descoperit-o pe Larisa Arcip, cea care urma să devină o stea a atletismului românesc. „Pe Larisa am descoperit-o când ea era în clasa a patra. Ţin minte că fata asta alerga aşa cum n-am văzut în viaţa mea un alt copil care să alerge atâta", îşi aduce aminte antrenoarea. Peste alţi câţiva ani, a reuşit să mai scoată o campioană. A fost vorba despre Mirela Lavric, pe care a ajutat-o în viaţă ca şi pe copilul ei.

„Mirela era o fată săracă, de la ţară, care avea multe probleme cu banii. Pofta ei de viaţă şi talentul ei m-au determinat să o iau la mine acasă şi să-i ofer cazare până în 2009 când a primit şi ea o locuinţă", a mai povestit profesoara.

STOP VOT! Vasluienii au ales profesorii cu care se mândresc

Profesorul de pe locul V: Gheorghe Cârjă militează pentru exemen de admitere la liceu

Soţul, cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 24 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum 44 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 2 ore
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum o ora
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°