"Cine pariază pe prăbuşirea euro îşi iroseşte banii", ne asigura, acum câteva zile, ministrul german de Finanţe, Wolfgand Schäuble. Şi ne promitea că, în loc de un euro "mort" - respectiv o reînviere a mărcii germane - "în zece ani, vom avea o structură care corespunde mai puternic unei uniuni politice". Că lucrurile sunt departe de a fi atât de "alles gute" cum crede oficialul german poate vedea oricine, fără a fi expert în economie sau afaceri europene.
De câteva luni, nu trec 1-2 săptămâni fără negre previziuni privind viitorul euro, exprimate nu doar de fanatici "eurosceptici", ci şi de analişti economici a căror competenţă şi bună credinţă sunt mai greu de pus la îndoială. Pur şi simplu, visul frumos al monedei unice din buzunarele şi conturile a 328 milioane de europeni (virtual 500 de milioane) s-a preschimbat în coşmar.
Dobânzile cerute "verigilor slabe ale Eurozonei" cresc exploziv şi vindecarea acestor ţări de nenumărate probleme fiscale şi economice nu are decât un singur leac cu 100% şanse să aducă vindecarea - urcarea economiilor lor la cote de performanţă cât mai apropiate de cele ale Germaniei. Evident, sunt tot 100% şanse ca acest miracol să se întâmple vreodată.
Nici măcar într-un film SF, în care Germania ar "îngheţa", iar toate celelalte state ar avea la dispoziţie 50-100 de ani să o prindă din urmă. Restul soluţiilor - noi împrumuturi de refinanţare a datoriilor, strângerea curelei bugetare până aproape de sufocare a "pacientului" sau ieşirea din Eurozonă - au probabilităţi destul de îndoielnice de a duce la redresarea economiilor bolnave.
În condiţiile în care BCE refuză soluţia americană a pompării de dolari proaspăt tipăriţi, câţi bani se mai pot da pentru a plăti datoriile unui stat precum Spania sau Italia? De strâns cureaua desigur că se mai poate, însă oare "ţinta" este transformarea "verigilor slabe" în România ani
