Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ITSY BITSY, cel mai iubit post de RADIO al COPIILOR, se reinventează. Va deveni și preferatul părinților

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

După opt ani de emisie, singurul radio din România destinat exclusiv copiilor își schimbă grila de programe, astfel încât să devină principalul canal media de informare a părinților.

“După experiența ultimilor ani și numeroase cercetări ale publicului, am ajuns la convingerea ca educația copiilor începe cu cea a părinților. Așadar venim în sprijinul acestora cu programe noi care-i vizează în mod exclusiv.

Astfel, părinții au parte de informații utile, parenting și tips&tricks pentru a fi părinți mai buni.” declară Nadia Tătaru, Director General ITSY BITSY. Astfel, 50% din noua grilă va fi acoperită cu emisiuni speciale pentru părinți, desfășurate în intervalul orar 9.00-17.00, de luni până vineri.

Adulții, chemați la meditații

Echipa ITSY BITSY le-a pregătit acestora programe atractive precum “Mamma Mia”, emisiune în direct de la 9.00-12.00 sau “Meditații pentru părinți” difuzate de la 16.00 și de la 22.00, dar muzică pe gustul lor.

Binecunoscutele programe cu Itsy și Bitsy se mențin în grilă, dimineața de la 7 la 9 și seara între 17.00 și 22.00.

Schimbarea este comunicată la nivel național printr-o campanie semnată GMP Advertising. Sub conceptul. “Sunt lucruri pe care copiii n-ar trebui să le audă”, noua campanie vizează o schimbare de percepție, de la ITSY BITSY radio pentru copii, la radio pentru părinți și copii.

Campania a fost lansată la sfârșitul lunii octombrie, iar canalele de comunicare alese sunt outdoor și print. “E o campanie care duce mai departe ce a făcut ITSY BITSY în ultimii ani, cu o diferență de nuanță mică, dar mare: relația copii-părinți devine relația părinți-copii. Poate și pentru că părinții, mereu ocupați, au nevoie mai mare de ajutor. De aceea, azi ITSY BITSY le acordă mai multe ore pe zi, celor care au mai multă nevoie de soluții: părinților” declară Ioana Munteanu, Group Creative Director GMP Advertisi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

George Simion: Apeluri telefonice false date în toată ţara ca să descurajeze votanţii AUR

Mediafax acum 3 ore
„Răspândirea de mesaje mincinoase nu e pedepsită? Mii de oameni m-au alertat în ultimele zile că au primit apeluri telefonice false! Frica de AUR naşte idei revoltătoare în mintea celor care ştiu că în 2024 îşi pierd scaunele moi, că toate sinecuril

200 de oameni au fost ucişi de inundaţii masive din Afganistan

Mediafax acum 33 minute
Peste 200 de persoane au fost ucise şi mii de case au fost distruse sau avariate în provincia Baghlan, când ploile abundente de vineri au declanşat inundaţii masive, a declarat un reprezentant al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU. Nu

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°