Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu pensia la Tribunal

Publicat in Adevarul, joi 2 octombrie 2008 ·

Mai mulţi moldoveni vor cere în instanţă daune morale pentru că au fost trecuţi la un alt fond de pensii fără ştirea lor. Oamenii sunt revoltaţi pentru că au fost mutaţi la un alt fond de pensii decât cel pentru care au optat iniţial. Ei sunt decişi să ceară despăgubiri asiguratorilor. Soţii Viorel şi Tudoriţa Tănasă din Iaşi s-au înscris la Fondul Privat de Pensii ING în luna noiembrie anul trecut. După câteva luni, cei doi ieşeni au primit acasă două scrisori de mulţumire de la Generali Fondul de Pensii „Aripi”.

Rubrici goale în Actele de aderare

„Ne-am dus la Generali pentru a cere explicaţii. Le-am spus că noi nu am aderat la acest fond şi să rezilieze  contractul. Ne-au răspuns că nu se poate”, susţine Tudoriţa Tănasă. Aceasta a solicitat şi cele două acte de aderare pe care le-ar fi semnat ea şi soţul ei.

A aflat cu stupoare că actele erau încheiate încă din octombrie 2007 şi că unele rubrici obligatorii nu erau completate.

În cele din urmă, soţii Tănasă s-au adresat unui avocat. Acesta a făcut o plângere penală la Poliţie împotriva agentului de marketing de la Generali Fondul de Pensii „Aripi” pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cer daune morale

Cei doi soţi sunt decişi să meargă mai departe şi să dea în judecată fondul de pensii care le-a creat probleme.

„Vom dat în judecată Generali şi vom cere să transfere sumele de bani virate către fondul de pensii pentru care clienţii mei au optat iniţial şi diferenţa de dobândă”, a declarat Bogdan Tufeanu, avocatul familiei Tănasă. Cei  doi ieşeni sunt  decişi să ceară în instanţă şi despăgubiri.

„Vom cere de la Generali Fondul de Pensii „Aripi” daune morale. Tot ce a făcut agentul de marketing a fost în interesul firmei. Ei nu trebuiau să aprobe un contract incomplet, fără date de contact, fără locul de mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 32 minute
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 47 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 8 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 32 minute
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Salvamontiștii din Neamţ au intervenit pentru salvarea unor persoane rănite

Ziare.com acum 35 minute
Salvamontiştii din Neamţ au intervenit, în ziua Paștelui, în două situații diferite pentru salvarea unor persoane rănite. Salvamont Neamţ a intervenit, duminică, în urma unui apel 112, în zona Staţiunii Durău, în vederea acordării primului ajutor vi

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°