“Zice că florile vorbesc şi toate buruienile: când te duci pe câmp, e aşa frumos, cine le ştie limba lor. Una spune că e bună de asta, alta de asta. Una zice: «Ia-mă, că eu sunt bună pentru dragoste». Da’ alta zice: «Ia-mă pe mine, că sunt pentru cinste», da’ alta că-i de noroc. Alta spune: «Ia-mă pe mie, că bani mulţi vei avea». Şi de boală, şi de leacuri, de toate spun şi se îmbie. Numai să pricepi limba lor.” (Elena Niculiţă-Voronca, 1903)

E timpul plantelor magice, acum, între Todoruse şi Rusalii, când cerurile sunt deschise şi totul este posibil. E vremea ielelor – măiestrelor… Miercuri, patronii Primăverii – Sântoaderii – au dăruit Rusaliilor puterea de a stăpâni Vara, iar zânele i-au răsplătit cu bucheţele de todoruse, culese de ele la lumina lunii.

Flori de todoruse culeg şi fetele mari, feciorii şi descântătoarele, punându-şi gândul şi sufletul sub vraja acestei plante. I se mai spune dumbravnic, dobrovnică sau todorusale şi creşte prin dumbrăvi şi păduri, numai în loc curat. Are flori mici, albe şi roşii, iar parfumul lor le face pe tinerele fete să le pună în sân. Flăcăii le pun la pălărie, iar femeile la icoane, acasă şi în biserică, “pentru că şi sfinţilor le place mirosul lor”. Bătrânele spun că ceaiul din floare de dumbravnic e bun pentru “bătăi de inimă” şi dureri de cap, iar amestecat cu ceai de mentă neagră şi băut dimineaţa pe “inima goală” vindecă durerile de piept şi tusea.

Dumbravnicul este la mare preţ şi pentru descântătoare, îl culeg din locuri şi la ore ştiute numai de ele, pentru a face vrăji “de dragoste” şi “de ursită”. Pentru tămăduirea “celui perit” sau “ celui luat de Rusalii” au leac doar o dată pe an, în ziua de Todorusale. Atunci, descântătoarea culege plantele ale căror vârfuri au fost rupte de zânele-Rusalii şi spune un descântec ce i s-a arătat în vis. “A plecat N./ Pe cale,/ Pe cărare,/ Pe drumul cel mare./ Ş