Într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii Naţionale de handbal masculin, Dinamo Municipal Braşov a fost învinsă, aseară, în deplasare, de HCM Constanţa, campioana României câştigând cu 32-24, la pauză 20-11.
Astfel, braşovenii au pierdut prima confruntare fără antrenorul Eliodor Voica, plecat la Ştiinţa Municipal Bacău. HCM Constanţa nu a părut afectată de eliminarea din Liga Campionilor şi a câştigat fără emoţii confruntarea cu Dinamo.
Pentru Dinamo Braşov au marcat Boşneac, Dragnea şi Cojocea - 6g fiecare, Purcărea şi Băluţ - câte 2g, Cârstea şi Dumitru - un gol fiecare. De la gazde s-au remarcat Csepreghi - 7g, Mureşan - 6g, Stamate şi Sadoveac - 5g.
„După părerea mea, băieţii au făcut un meci bun, care ne-a dat oportunitatea să vedem care ne sunt minusurile până la partida cu Steaua, de sâmbătă. Cred că putea fi şi mai bine dacă în repriza secundă nu am fi comis atât de multe greşeli individuale. Dar nu reprezintă o problemă, le putem corecta.
Mă bucur să am un antrenor secund precum Sebastian Bota, care chiar dacă nu a marcat, a făcut foarte bine faza defensivă şi reprezintă o punte între conducerea tehnică şi jucătorii din teren“ a declarat, pentru handbalvolei.ro, actualul antrenor principal al lui Dinamo, Ionel Ene.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: