Litera legii şi cărţile de drept au devenit un adevărat motto al vieţii pentru Adrian Tănase, omul care la doar 35 de ani este la conducerea serviciului de evidenţă a populaţiei din municipiul Buzău.
Spiritul justiţiar i-a fost insuflat de tatăl său, care a lucrat ca ajutor de şef de post de poliţie într-o comună din judeţul Buzău. Pentru că modelul în viaţă pe care l-a cunoscut de la părinţi a fost unul exemplar, drumul pe care a vrut să îl urmeze a fost, invariabil, legat de haina cu epoleţi.
Aşa se face că tânărului i-a plăcut ideea să devină ofiţer, a dat examen şi a fot admis la mijlocul anilor 90 la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, Facultatea de Drept. Apoi a devenit pasionat de legislaţia civilă, penală şi administrativă, după cum mărturiseşte Adrian Tănase.
„Mi-a plăcut legislaţia prin dimensiunea ei. Bineînţeles că a fost şi pe placul părinţilor, care şi-au dorit să se depăşească pe sine prin copii lor. După ce am reuşit să devin ofiţer, mi-am dorit să studiez aprofundat toată legislaţia din România", spune Adrian Tănase.
A scris un tratat de evidenţa persoanelor
Adrian Tănase reprezintă una din puţinele voci ale funcţionarilor din judeţ care luptă cu problemele pe care legislaţia le naşte vrând - nevrând în mijlocul unei comunităţi.
După ce a trecut cu brio peste anii de instruire dintr-un domeniu ce necesită răbdare şi multe sacrificii, şeful de la buletine s-a gândit că ar fi bine ca în colaborare cu o colegă să publice un tratat elementar de evidenţa persoanelor şi starea civilă.
„Pentru că legea a devenit foarte ambiguă iar politica legislativă din ultimii ani a făcut ca lucrurile să meargă foarte prost, m-am găndit să simplific puţin lucrurile pentru cetăţenii care se află în căutarea unor răspunsuri în materie de evidenţă a persoanelor şi starea civilă. Am reuşit să public a