De multe ori oftează oamenii. "M-a enervat şeful ăla cu hachiţele lui şi mă doare ficatul." Alteori se mai vaită lumea: "Am o zi proastă, mă înţeapă ficatul!". Amândouă văicărelile astea nu sunt adevărate pentru că ficatul nu are cum să doară.

Nu are nici cum să trimită semnalul unor înţepături. Ficatul în sine nu e brăzdat de o reţea de nervi, deci nu poate genera durere. Învelişul ficatului are însă nervi şi doare pieliţa ce înveleşte ficatul. Atunci când în ficat sunt tumori care-l măresc sensibil, el apasă asupra învelişului şi atunci se simt dureri. În rest, ficatul dă alte semne. Partea rea este că simptomele unor necazuri la ficat sunt destul de neclare şi pot fi interpretate şi ca alarme din alte zone ale organismului. În principal, semnul că există o neregulă la ficat e o anume stare de oboseală nejustificată.

Omul căruia începe să-i scârţâie ficatul simte o astenie, o stare de blegeală, de oboseală, de neputinţă, de chef de somn. Când ficatul are neplăceri, bolnavul nu mai dă randament la serviciu, nu mai rezistă să vadă până în miez de noapte emisiunile la televizor, iar fumătorul căruia îi şchioapătă ficatul nu mai are chef de fumat. Omul căruia nu-i mai funcţionează bine ficatul şi i se înstăpâneşte o boală hepatică resimte o împuţinare a efortului fizic, dar şi a efortului intelectual. Cu alte cuvinte, suferindul de ficat are momente de absenţă, îi fuge atenţia. Partea rea e că aceste semne le trimit şi alte boli. Tocmai de aceea, ficatul trebuie controlat, analizele înseamnă măsurarea transaminazelor în sânge, analiza urinei şi chiar o ecografie. Dacă a avut un virus hepatic şi dacă omul bea mai mult, aceste semne arată că s-a întâmplat ceva în ficatul lui şi controlul la medic se impune.

Când există o neplăcere la ficat, urina este mai închisă la culoare, iar în buletinul de analiză a urinei uribinilogenul est