Argumente pentru cultura memoriei
Pe cît de înlesnită e azi, datorită computerului şi aparatelor digitale, meseria de fotoreporter, pe atît de rar mai găsim în presă reportaje adevărate, ilustrate cu imagini care să surprindă sinecdotic realităţile româneşti.?Scriitorii nu mai sînt atraşi de acest gen gazetăresc ce presupune deplasări incomode, dacă nu temerare, iar fotografia artistică e destinată acum simezelor şi albumelor de autor, presa de tiraj neputînd oferi condiţii tipografice acceptabile. Cu notabile excepţii, creatorul s-a despărţit de (foto)reporter. Ziarişti făcuţi peste noapte şi paparazzi umplu cu o pastă anonimă de clişee coloanele ziarelor, iar cititorii le ignoră pe bună dreptate semnătura. Cu totul altfel se petreceau lucrurile în presa interbelică. Suplimentul publicaţiei Realitatea evreiasc| nr. 314-315, coordonat de Geo Şerban, e consacrat de data aceasta unui fabulos fotograf, Iosif Berman (1891-1941), care a inovat partea tehnică a meseriei spre a-şi exprima fidel ideile, sensibilitatea, ardoarea umanistă.?Despre Iosif Berman, Geo Bogza spunea: "Revoluţia prin care Arghezi a înnoit limba literară, încărcînd-o de plasticitatea gîndirii sale, Berman a produs-o în lumea imaginilor fotografice, smulgîndu-le din anchiloza de pînă atunci şi încărcîndu-le cu viaţă adevărată." Că nu e o exagerare o dovedesc cele 25 de fotografii (între care instantanee surprinzătoare cu scriitori, artişti, oameni politici celebri, pe care Cronicarul nu le ştia) păstrate la Muzeul Municipiului Bucureşti şi la Muzeul }ăranului Român. Atît de apreciat era profesionalismul, pasiunea lui Berman pentru meserie, încît profesorul Dimitrie Gusti l-a asociat echipelor sale de cercetare, iar Casa Regală l-a numit fotograful ei oficial. Ceea ce nu l-a putut apăra de măsurile discriminatorii antisemite care l-au eliminat din presă, o amărăciune ce i-a grăbit sfîrşit
