Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britanicii din antichitate obişnuiau să bea din cupe făcute din cranii umane

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

Faptul că primii locuitori ai insulelor britanice recurgeau deseori la acte de canibalism era cunoscut, dar de curând cercetătorii au descoperit că britanicii din antichitate obişnuiau să îşi confecţioneze cupe de băut din craniile victimelor lor.

Cele mai vechi "pahare" confecţionate din cranii umane au circa 14.700 de ani şi au fost descoperite într-o peşteră din cel mai mare canion din Mariea Britanie - Cheddar Gorge. Deşi ele au fost găsite cu mai bine de 20 de ani în urmă, de-abia acum tehnologia microscopică le-a permis oamenilor de ştiinţă să indice modul exact în care acestea au fost făcute.

De altfel, nici modul în care erau acestea utilizate nu este cu adevărat cunoscut, dar cercetătorii consideră că erau folosite pentru a bea apă. Cupele ar fi realizate din craniile inamicilor înfrânţi şi păstrate pe post de trofee sau ar putea fi făcute ca parte a unui ritual ce presupunea păstrarea în viaţă a spiritului celor decedaţi.

O altă ipoteză a utilizării cupelor din craniu este cea a canibalismului, la care britanicii din antichitate apelau când nu îşi puteau găsi alte surse de hrană.

"Bănuim că aceşti oameni erau extrem de pricepuţi în manevrarea cadavrelor umane, iar cercetarea noastră indică exact cât de buni erau la capitolul anatomie", a declarat cercetătoarea Silvia Bello. "Semnele făcute de tăieturi şi lovituri indică modul în care craniile erau curăţate de orice ţesut. Apoi craniile erau modificate, prin eliminarea oaselor feţei şi a bazei craniului. În cele din urmă, aceste bolţi craniene erau retuşate cu meticulozitate, pentru a netezi marginile ascuţite. Având în vedere uneltele pe care le aveau la îndemână, acest proces era unul extrem de laborios", a explicat Silvia Bello.

O examinare atentă a craniului indică faptul că oasele maxilarului erau zdrobite, pentru ca măduva osoasă să poată fi aspirată,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum o ora
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 4 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Gimnastică: România, locul 4 în finala pe echipe de la Campionatul European

News.ro acum o ora
Echipa României s-a clasat, duminică, pe locul 4 în finala Campionatului European de la Rimini. Aurul continental a revenit Italiei. Cu un punctaj total de 156.397, tricolorele Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman şi Amalia Ghigoar

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 2 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 5 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°