Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sentinţa în dosarul în care Cristian Cioacă este judecat pentru violarea corespondenţei,în 29 martie

Publicat in Romania Libera, joi 15 martie 2012 ·

Poliţistul Cristian Cioacă va afla în 29 martie sentinţa în dosarul în care este judecat pentru violarea corespondenţei prin e-mail a soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, după ce Judecătoria Braşov a amânat, joi, pronunţarea sentinţei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Poliţistul s-a prezentat, joi, la Judecătoria Braşov, însoţit de avocata acestuia, Maria Vasii, însă judecătorii au amânat pronunţarea în acest dosar. Cioacă nu a vrut să facă nicio declaraţie jurnaliştilor.

Avocata acestuia a cerut în instanţă achitarea clientului ei pe motiv că, atât timp cât avocata Ghinescu a fost declarată oficial moartă, existând un

certificat de deces în acest sens, această infracţiune nu mai există.

Dosarul de violare a corespondenţei electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Braşov, în aprilie 2011, de către Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie.

Iniţial, Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare. Hackerul Adrian Niţu, judecat în acelaşi dosar, a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.

Cioacă a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT în februarie 2009, alături de hacker-ul Adrian Niţu, pentru acces fără drept la sisteme informatice,

restricţionare fără drept a accesului la date informatice şi transferul neautorizat de date informatice.

Cea de-a treia persoană cercetată în acest dosar a fost fostul coleg al lui Cioacă, Marius Sebastian Breazu, ofiţer de poliţie judiciară la IPJ Braşov. Acesta

însă nu a fost trimis în judecată, fiindu-i aplicată doar o sancţiune administrativă.

Cioacă a refuzat să dea orice declaraţie cu privire la acest caz în faţa procurorilor, în schimb a recunoscut în faţa presei că a intrat de pe calculatorul bun comun al celor doi soţi în contul de Yahoo M

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 54 minute
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 30 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 27 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 14 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum 53 minute
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum o ora
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°