„Stegarii” au efectuat, ieri, ultime-le două antrenamente la Braşov, primul programat dimineaţă pe Stadi-onul ICIM, iar cel de seară pe stadionul „Silviu Ploieşteanu”. Elevii lui Răzvan Lucescu au plecat încă de aseară spre Bucureşti, urmând ca în această dimineaţă să efectueze un ultim antrenament pe stadionul din Mogoşoaia, plecarea spre Elveţia fiind programată pentru ora 14.30. La antrenamentul de ieri dimineaţă au lipsit Gheju, învoit, şi portarul Eugen Nae, care se lasă încă aşteptat. Constatinescu şi Dumitru au făcut doar alergări uşoare, situaţia lor medicală fiind un motiv de nelinişte pentru Răzvan, acesta declarând: „Plecarea lui Du-mitru stă sub semnul întrebării şi atunci am avea o problemă şi pe postul de fundaş stânga, sper să se refacă cât mai repede şi Constantinescu, el poate juca şi fundaş foarte bine”.
„Les Diablerets”,
casa „stegarilor”
pentru 12 zile!
În perioada 10-22 iulie, FC Braşov va efectua un stagiu de pregătire în staţiunea elveţiană „Les Diablerets”, un sat aflat în Alpii Waldenser. „Stegarii” vor fi cazaţi la Hotelul „Les Diablerets”, de 4 stele, având 59 de camere şi 5 suite. Localitatea Les Diablerets se află la 90 de km de Lausanne şi la 120 de Geneva, fiind un punct de atracţie pentru foarte mulţi turişti. Răzvan Lucescu a anunţat că „stegarii” vor susţine patru partide amicale, toate cu ora de începere 19 (ora 20 în România). „Vom avea patru partide amicale, primul ştiu că e cu Yverdon (12 iulie), ultimul cu Strasbourg (21 iulie), formaţiile pe care le vom întâlni în partidele 2 (14 iulie) şi 3 (18 iulie) nu le ştiu pe de rost, fiindcă nu mă interesează cu cine jucăm. Mergem într-un turneu de pregătire în care ne vom axa pe pregătirea fizică şi tehnico-tactică. Urmărim să fim puternici, să creştem în forţă şi organizare, iar rezultatele nu sunt importante. Rezultate să avem în campionat”. Legat de