Antreuri, supe, ciorbe, fel principal şi deserturi – toate pot fi făcute din cartofi. Foarte bogat în glucide, este un aliment care poate fi considerat o adevărată sursă de energie. Preparaţi în coajă, cartofii sunt o excelentă sursă de potasiu, recomandat pentru menţinerea sănătăţii cardiovasculare. Sunt bogaţi şi în vitamina C, vitamina K, sulf şi o substanţă azotată, tuberina, care favorizează creşterea copiilor. Consumat crud, tratează gastrite, ulcere gastrice şi duodenale.
La concursul "Cele mai gustoase reţete de cartofi din România", soţia ambasadorului Republicii Peru la Bucureşti, doamna Cristina Nicorici de Escala, ne-a povestit despre cartoful deshidratat, pe care peruvienii pun foarte mult accent. "Am adus şi aici, în România, câţiva asemenea cartofi. Au o valabilitate de peste 100 de ani. Sunt mici cât o nucă, dar se pot găti în foarte multe feluri."
Maeştri bucătari de la diverse restaurante şi ambasade din Bucureşti au demonstrat în cadrul concursului cum se poate metamorfoza cartoful, dacă deţii două "arme": talentul şi iscusinţa. Pe scenă au "urcat" numai antreuri şi feluri principale, toate având un gust şi o savoare greu de descris.
Muzee ale cartofului
Vă puteţi imagina un muzeu al cartofului? Poate că da, dar unul al cartofilor prăjiţi pare de-a dreptul incredibil. Ei bine, nu întâmplător în Anul Internaţional al Cartofului, în luna mai, s-a deschis într-una dintre cele mai vechi clădiri din localitatea Brugge, din Belgia, Saaihalle.
Unic în lume, este muzeul unde puteţi afla toată istoria tuberculului până la inventarea cartofilor prăjiţi. Puteţi admira o colecţie interesantă a aparatelor care se folosesc în cultivarea, recoltarea, triajul şi prăjirea lor. O parte a muzeului este dedicată apariţiei cartofului în artă, în muzică şi cinema. După vizita istorică, puteţi gusta cartofi